7.9 C
Sibiu
marți, noiembrie 11, 2025

Gaz Metan joacă, pe teren propriu, cu ACS Poli Timișoara

Cele mai citite

Gaz Metan dispută, sâmbătă seara, o nouă partidă pe teren propriu în Liga I. După înfrângerea din etapa trecută, scor 1-2 cu FC Voluntari într-o partidă disputată la Ploiești și unde medieșenilor le-au fost refuzate cel puțin două lovituri de la 11 metri cât se poate de clare, fotbaliștii lui Cristian Pustai revin în fața propriilor suporteri cu gândul de a obține toate cele 3 puncte puse în joc. Meciul se anunță însă unul destul de greu, timișorenii având evoluții destul de bine în actuala ediție de campionat. Jucătorii medieșeni se vor reîntîlni cu foștii colegi, acum în postura de adversari, Alexandru Munteanu și Valentin Crețu, care s-au transferat în pauza de vară la Timișoara. Antrenorul Gazului Metan, Cristian Pustai, a spus într-o conferință de presă că își dorește toate cele 3 puncte din partida cu ACS Poli Timișoara. „Sper că jucătorii au trecut peste înfrângerea de la partida cu Voluntari. Ne așteaptă un nou meci important acasă, cum importante sunt toate partidele din sezonul regulat. Până acum am avut și mult ghinion, pentr că aproape la fiecare meci am trimis mingea în bară. Cred că a venit timpul ca mingea să lovească bara și apoi să intre în poartă. Sper să câștigăm cu Timișoara”, a spus Ccristian Pustai.
Partida dintre Gaz Metan și ACS Poli Timișoara se dispută sâmbătă de a ora 18.30. Prețul unui bilet de intrare este de 10 lei în toate sectoarele stadionului.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: WhatsApp va introduce o limită lunară pentru mesajele trimise. Care este scopul

WhatsApp testează o nouă funcție pentru a limita numărul de mesajelor pe care utilizatorii privați și companiile le pot...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect