Echipa de fotbal Gaz Metan are parte de o partidă extrem de dificilă la reluarea campionatului. Cu un antrenor nou, Edi Iordănescu, după ce Mihai Teja a plecat la FCSB, dar și cu nou veniții Marian Pleașcă și Sebastian Mailat și revenirea lui Mario Rondon, “lupii negri” reiau lupta pentru play-off-ul Ligii I în compania Astrei Giurgiu, una dintre echipele aflate în luptă directă cu Gaz Metan pentru un loc în primele 6 formații din campionatul românesc.
Medieșenii se află în acest moment pe locul 8 în Liga I cu 28 de puncte, la 3 puncte de ultimul loc care asigură prezența în play-off, care este ocupat chiar de adversara de vineri seara. Antrenorul Edward Iordănescu a spus într-o conferință de presă că își dorește să debuteze cu victorie pe banca Gazului Metan, un eventual succes însemnând un pas mare către play-off-ul competiției.
“Ne așteaptă un meci foarte greu pentrru ne place sau nu să recunoaștem, Astra este o echipă bună, care a luptat an de an pentru play off. Nu ascund faptul că sunt legat într-un fel sentimental de această formație unde împreună cu staff-ul meu am petrecut 11 luni foarte frumoase. Însă una este una, alta este alta și nedorim un joc bun vineri seara și să câștigăm pentru a reuși să ajungem în play off. Nu va fi un capăt de țară dacă nu vom câștiga pentru că noi avem aici un proiect pe termen mediu și lung, însă eu am încredere în jucători pentru că sunt oameni de caracter”, a spus Iordănescu.
Partida dintre Gaz Metan și Astra Giurgiu se dispută vineri seara de la ora 20.