-2.1 C
Sibiu
luni, februarie 2, 2026

Gaz Metan – UTA 0-1, iar criza se adâncește la Mediaș

Cele mai citite

Se adună problemele la Gaz Metan după a patra înfrângere consecutivă. Medieşenii au pierdut, luni seara, cu 0-1, partida de pe teren propriu cu UTA Arad. 

Gaz Metan a avut prima șansă de gol în minutul 20, atunci când Ronaldo Deaconu a executat o lovitură de colț de pe partea stângă, Christian Irobiso a trimis mingea cu capul, dar Idriz Batha a respins mingea din apropierea liniei porții. Imediat la cealaltă poartă, Filip Dangubic l-a găsit pe Roger la marginea careului de 16 metri, dar acesta a șutat mult peste poartă.

După aproximativ o jumătate de oră, Romeo Roberto a șutat de la circa 30 de metri, dar mingea a trecut peste poarta adversă. Cu trei minute înainte de pauză Cornelis Ubbink a primit o minge în marginea careului de 16 metri și a șutat puțin pe lângă poarta lui Octavian Vîlceanu.

Publicitate

La șapte minute de la reluarea jocului, mingea trimisă cu capul de Idriz Batha a trecut peste poarta Gazului. În minutul 67, după o lovitură liberă bătută de Ronaldo Deaconu, Mihai Lixandru a trimis mingea puțin pe lângă poarta arădenilor. În minutul 82, portarul Octavian Vîlceanu a reușit să blocheze lovitura de cap a lui David Miculescu.

Peste două minute la cealaltă poartă, Florin Iacob a blocat șutul de la distanță a lui Nasser Chamed. Oaspeții au dat lovitura în ultimul minut al timpului regulamentar de joc. Liviu Antal a scăpat în partea dreaptă, a centrat în careul de 16 metri iar David Miculescu a trimis mingea în poartă.

În urma acestei înfrângeri, Gaz Metan rămâne pe penultimul loc în Liga I cu doar 4 puncte. Etapa viitoare medieşenii joacă pe teren propriu cu FC Voluntari.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Tot mai multe orașe se ridică împotriva creșterii taxelor și impozitelor locale

Sute de oameni au ieșit în stradă, duminică, la Odorheiu Secuiesc, nemulțumiți de creșterea taxelor și impozitelor locale.La fel...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect