Jucătorii grupei 2007 de la Fotbal Club Interstar Sibiu au dominat într-un mod categoric turneul „Fotbal la Infinit-Zilele Târnavei”. Participând cu două formaţii în competiţie, Interstar I şi Interstar II, elevii antrenaţi de Horaţiu Băra Graeff au câştigat tot ce se putea câştiga şi au ocupat primele două poziţii ale întrecerii. Prima echipă a interstariştilor a urcat pe treapta principală a podiumului de premiere, fiind urmată de cea de-a două echipă sibiană. Rând pe rând, victimele sibienilor au fost formaţiile ASA Târgu Mureş, Speranţa Târgu Mureş, Infinity Târnăveni, ISCT Câmpia Turzii, Avântul Reghin şi Unirea Ungheni. „Din cele nouă echipe participante, cele mai bune aparţin clubului nostru, ceea ce reprezintă o mândrie pentru suflarea interstaristă. Felicitări tuturor componenţilor celor două loturi, antrenorului şi galeriei care au fost mereu alături de ei”, au declarat reprezentanţii Interstarului. Pe lângă cele două trofee, gruparea din oraşul de pe malul Cibinului a fost răsplătită şi cu două premii individuale. Gabriel Comşa a fost desemnat cel mai bun marcator al turneului, iar Daniel Bogdan a primit distincţia de portarul numărul I al evenimentului. Întrecerea s-a desfăşurat în zilele de 22 şi 23 august, la Târnăveni. Echipa triumfătoare a FC Interstar a fost alcătuită din următorii componenţi : David Cosma, Răzvan Candale, Adrian Marinca, Darius Costea, Robert Bârghiş, Cosmin Lăţa şi Gabriel Comşa. Ocupanţii locului secund au fost următorii : Daniel Bogdan, Darius Sandu, Sebi Nastalin, Edi Isăilă, Edi Jiman, David Oprea şi Tudor Precup.




