9.1 C
Sibiu
duminică, aprilie 27, 2025

HC Sibiu a fost învinsă pe teren propriu

Cele mai citite

Formația sibiană a suferit a zecea înfrângerea în Seria D a Diviziei A la handbal masculin. ”Urșii” au făcut o partidă bună contra echipei CSM Oradea, însă finalul le-a aparținut oaspeților și aceștia și-au adjudecat toate punctele puse în joc, scor 24-26. Partida din Sala Transilvania a contat pentru etapa a cincea din partea a doua a campionatului. Prima repriză a fost echilibrată, însă bihorenii au preluat conducerea și au intrat la pauză cu avans de două goluri, 13-11. A urmat o revenire foarte bună a jucătorilor sibieni, Horațiu Căpățînă, Mihai Blaga și Radu David și-au readus echipa la cârma partidei, cu 4 reușite la rând. HC Sibiu s-a menținut în avantaj până în minutul 50, după care bihorenii au trecut la conducere grație celor 3 goluri consecutive marcate. Gazdele au reușit să egaleze în minutul 55, 24-24 și astfel învingătoarea urma să se hotărască în timpul rămas până la final.
Ambele formații s-au apărat bine, însă Oradea a marcat de două ori și partida s-a încheiat în favoarea oaspeților, 26-24.  „Așa cum am zis și înainte de meci, ne așteptam ca jocul cu Oradea să fie foarte dificil. Nu am intrat foarte bine în joc și din cauza aceasta le-am permis adversarilor să intre la pauză cu o diferență de 2 goluri. A doua repriză am început-o mult mai determinați și asta s-a văzut și pe tabelă, de la -2 am ajuns la +3. Din păcate, am avut o sincopă mare în jocul de atac, în ultimele 12-14 minute, perioadă în care am înscris doar un gol și am dat ocazia celor din Oradea să câștige jocul”, a declarat Matei Damian, președintele HC Sibiu. Cel mai bun marcator al HC Sibiu în partida cu CSM Oradea a fost Radu David, cu 7 reușite. Mihai Blaga și Horațiu Căpățînă au înscris câte 4 goluri, Ovidiu Pasere și Robert Micloș câte 3, Florin Ramba 2 și Răzvan Briotă 1.

Publicitate
Ultimele știri

Vremea se răcește accentuat. În unele zone va fi brumă

Vremea va fi rece și, pe arii restrânse, va fi brumă până pe 29 aprilie, marți, la ora 10,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect