”Urșii” din Transilvania nu au reușit să producă supriza pe terenul echipei CSM Oradea! Sibienii au devenit a șaisprezecea formație învinsă de bihoreni în acest sezon, din tot atâtea posibile. S-a terminat 33-30 în favoarea gazdelor, jucătorii lui Matei Damian arătând determinare mare în joc. HC Sibiu a deschis scorul în Arena „Antonio Alexe” iar meciul s-a menținut echilibrat până la jumătatea reprizei, când gazdele au jucat mai bine în atac și au intrat la cabine în avantaj, 16-14. Întorși de la vestiare, sportivii HC Sibiu au luptat pe tot parcursul reprizei secunde, arătând mult caracter și dorință de a-și adjudeca victoria. Egalarea a venit în minutul 50, însă din păcate, norocul le-a surâs gazdelor, care au reușit să se impună cu scorul de 33-30.
„Echipa din Oradea este pe locul 1, nu a pierdut niciun meci, iar noi am făcut un joc foarte bun, am avut șansa noastră. Băieții noștri au arătat mult caracter, ținând cond de situația noastră financiară și de faptul că am plecat la Oradea doar în ziua jocului. Din cauza problemelor financiare există, din păcate, pericolul de a ne deființa înainte de terminarea campionatului în cazul în care nu vom primi sprijin din partea Primăriei Municipiului Sibiu”, a spus Matei Damian, antrenorul HC Sibiu.
Cel mai bun marcator al HC Sibiu a fost Radu David, care a putut să evolueze și a reușit să înscrie nouă goluri. Evoluții bune au avut și Adrian Pasere și Radu Fekete, ambii marcând câte 7 goluri. Pentru HC Sibiu au mai înscris Mihai Blaga (5 goluri) și Robert Micloș (2 goluri).