6.3 C
Sibiu
marți, aprilie 8, 2025

Iarina Axinte a reușit o nouă performanță la națională

Cele mai citite

Iarina Axinte și-a trecut în palmares o nouă clasare bună la națională. După ce anul trecut, ea obținuse două medalii balcanice la categorii diferite, argint și bronz, în acest an ea și colegele sale de la echipa sub 17 ani au dus România până pe locul 5 la Campionatul European.  Performanță de excepție pentru reprezentativa noastră, fiind rar când tricolorele au reușit să treacă de grupe în trecut, la o asemenea competiție.
Campionatul European de volei feminin s-a disputat în Muntenegru, la Podgorica. Evenimentul a avut loc în perioada 1-10 octombrie și a reunit la start cele mai bune douăsprezece echipe din Europa. Au fost 2 grupe de câte 6 echipe, iar România a fost antrenată de Marius Macarie și Adrian Popescu. Echipa noastră a avut 6 meciuri în turneu și a reușit să câștige 3 dintre ele. Belarus (3-0), Serbia (0-3), Polonia (0-3), Rusia (0-3), Slovenia (3-2, locurile 5-8) și Polonia (3-2, locurile 5-6) au fost adversarele naționalei României.
Iarina Axinte (ridicătoare, CSU Medicina Târgu Mureș), Maria Nemeș (ridicătoare CTF Mihai I), Timea Galfalvi (fals CSU Medicina Târgu Mureș), Ștefania Cheluță (fals CS Volei Alba Blaj), Teodora Iancu (secund CTF Mihai I), Paula Partnoi (secund Dinamo București), Beatrice Iliescu (secund CNNT Craiova), Tara Cristea (centru Dinamo București), Mara Bratu (centru Rapid București), Andra Badiu (centru CSM Lugoj), Alexandra Ion (libero Dinamo București) și Eva Vizitiu (libero CNNT Craiova) au fost cele douăsprezece voleibaliste ce au reprezentat echipa României la Campionatul European.
Datorită acestui rezultat notabil obținut la europene, România și-a asigurat calificarea la Campionatul Mondial de Volei feminin și la Festivalul Olimpic al Tineretului European. Mondialul se va disputa în Mexic 2021, iar FOTE va avea loc în Slovacia.
Iarina Axinte are 15 ani. Voleibalista sibiană a început voleiul de performanță în orașul nostru, la CSȘ Sibiu, sub comanda antrenorului Traian Prișcă. Apoi, ea a mai fost pregătită de către Dan și Marius Gheorghiță, iar din 2019 a ajuns la una din cele mai bune formații din țară, CSU Medicina Târgu Mureș.

Publicitate
Ultimele știri

VIDEO: De mâine este interzis pescuitul pe Lacul Heleșteu din Mediaș. Amenzile pot ajunge la 10.000 de lei

Începând cu data de 9 aprilie 2025, pescuitul este interzis în Lacul Heleșteu, situat pe strada Moșnei din Mediaș.Interdicția...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect