Viitorul Constanța a trecut fără probleme de Gaz Metan, scor 3-0, în prima etapă a noului sezon din Liga I. Prima repriză a însemnat o dominare totală a campioanei României, iar prima mare ocazie a partidei a aparținut formației Viitorul. În minutul 15, Danci a bâlbâit o minge în apropierea careului, Viitorul a recuperat, iar Aurelian Chițu a tras pe lângă poartă din câțiva metri. Gaz Metan a replicat după două minute, când Alexandru Curtean a șutat dintr-o poziție ideală din interiorul careului, de la aproximativ 10 metri, însă mingea a trecut pe lângă poarta lui Râmniceanu. Cea mai mare ocazie a primei reprize le-a aparținut jucătorilor lui Hagi. În minutul 29, Ovidiu Herea a nimerit bara din interiorul careului, iar un minut mai târziu Romario Benzar a șutat extrem de puternic de la 9-10 metri, iar portarul Gazului, Alexandru Greab a respins în corner. Viitorul a deschis scorul în minutul 31 de Aurelian Chițu, care a înscris după o pasă excelentă a lui Benzar. Campionii și-au mărit avantajul în minutul 36 prin Ganea, care a reușit un eurogol după ce a șutat impecabil dintr-o lovitură liberă de la peste 20 de metri.
Repriza a doua a continuat în aceeași notă, Cu Viitorul la conducerea partidei. După câteva ocazii, a venit și golul 3 în minutul 62. George Ţucudean a marcat cu capul după centrarea excelentă a lui Romario Benzar, care şi-a trecut în cont a doua pasă de gol din acest meci. Medieșenii au avut o ocazie în minutul 65. Alexandru Buziuc a scăpat în poziţie excelentă, însă a intrat în unghi şi a şutat în plasa laterală. Cea mai mare ocazie a Gazului a venit în minutul 73. Danci a executat excelent o lovitură liberă de la 22 de metri, însă Victor Rîmniceanu a respins însă în bară, chiar de sub transversală. Viitorul a mai avut o ocazie mare în minutul 78, când Țucudean a trecut uşor de Akaki Khubutia, iar şutul său a fost respins de sub bară de Greab. Ultima ocazie le-a aparținut jucătorilor medieșeni în primul minut de prelungiri, când Buziuc a șutat di interiorul careului, însă pe lângă poartă.
Etapa viitoare, Gaz Metan joacă tot în deplasare, cu CSM Politehnica Iași. Partida este programată luni, 24 iulie, de la ora 21, și va fi transmisă de posturile DigiSport, DolceSport și Look TV.