1.2 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 12, 2025

Înfrângere în Derby-ul Ardealului!

Cele mai citite

www.totalbaschet.ro

Baschetbaliștii sibieni au ratat cea de-a unsprezecea victorie la rând în Liga Națională de Baschet Masculin. CSU Sibiu a pierdut după mai bine de două luni, în fața a peste 5000 de spectatori. ”Vulturii” au fost învinși de marea rivală, Universitatea Cluj, scor 80-84. Echipa lui Dan Fleșeriu a făcut trei sferturi excelente, dar un al patrulea dezastruos a adus toate punctele în formația ”șepcilor roșii”.Meciul a fost un adevărat Derby, reunind în BT Arena, echipele aflate pe primele locuri în clasamentul la zi al campionatului, dar și galeriile lor numeroase. Aproape 500 de suporteri veniți din Sibiu au colorat tribunele arenei susținând frenetic echipa și reușind să creeze o atmosferă extraordinară.
BC CSU Sibiu a intrat extrem de bine în meci, reușind un prim sfert senzațional și impunându-se la conducere, cu un avans de 9 puncte. Sfertul al doilea, însă, a aparținut gazdelor care au reușit să își impună ritmul și să recupereze din avantaj. La pauză echipele intrau la vestiare, la scorul de 34-34. Revenirea de la cabine a fost mult mai bună pentru gazde, galben-albaștrii au dat dovadă de multă forță ca echipă și au trecut din nou la conducere, 68-56. Nu a fost suficient, în ultimele zece minute a existat doar o echipă pe teren, pe când sibienii au ratat continuu, iar clujenii au recuperat distanța, au trecut în avantaj și și-au adjudecat victoria la patru lungimi, 84-80. Hevin Hardy (22 puncte), Monyea Pratt (20), Justas Tamulis (15), Mirel Dragoste (9), Wilhelm Brosser (6), Isaiah Philmore (4), Randal Falker (3) și Chris Cooper (1) au fost marcatorii formației vizitatoare.
”Cred că acest meci a fost o bună propagandă a baschetului, într-o sală plină. O sală frumoasă, cu două galerii care au făcut spectacol. Sper că nu am dezamăgit pe nimeni, în afară de faptul că nu am reușit să câștigăm noi meciul. Cred că fost un meci spectaculos. Am avut două posibilități de a închide jocul, când am mers la peste 10 puncte, dar știam și am spus-o și înainte de meci că cei de la Cluj au, cel puțin pe hârtie, cel mai bun lot, și au demonstrat asta de fiecare dată când noi ne măream avantajul. Mă bucură evoluția jucătorilor mei și faptul că nu au renunțat niciodată la luptă, nici măcar atunci când, cu un minut și jumătate înainte de final, și 8 puncte în avans pentru adversari, și era clar că nu putem să revenim, până la capăt. Dar acesta este jocul de baschet, este frumos și sper că vom mai avea în sezonul acesta mai mult decât cele două meciuri din TOP 6, cu Clujul”, a spus Dan Fleșeriu, după meciul de la Cluj.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Guvernul României va prelua controlul operațiunilor gigantului rus Lukoil din țară

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, marți seara, că România trebuie să preia controlul asupra operațiunilor Lukoil din țara...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect