-6 C
Sibiu
marți, ianuarie 13, 2026

Iuliu Mureșan, confirmat ca director executiv al FC Hermannstadt

Cele mai citite

FC Hermannstadt a anunțat oficial venirea lui Iuliu Mureșan la echipă, la numai 6 luni dupăp demiterea acestuia de la CFR Cluj. Mureșan a condus echipa din Gruia timp de 17 ani.
Potrivit comunicatului oficial al FC Hermannstadt, conducerea a ajuns la un acord cu Iuliu Mureșan pentru a prelua funcția de director executiv al clubului. „Fostul președinte al campioanei CFR Cluj a semnat cu gruparea sibiană un contract ce se întinde pe o perioadă de 3 ani și se va ocupa de coordonarea activității clubului”, se arată în documentul remis presei.
A doua veste este legată de Răzvan Zamfir, care se va ocupa de politica de transferuri a clubului și de departamentul de scouting. Acesta a lucrat împreună cu Mureșan și la CFR Cluj, fiind cunoscut pentru relațiile și conexiunile pe care le are.
În vârstă de 65 de ani, Iuliu Mureșan, de profesie medic ortoped, a fost președintele grupării CFR Cluj în perioada 2001 – 2018. În cele aproape două decenii, Mureșan a cucerit, cu gruparea din cartierul clujean Gruia, patru titluri de campion național, de tot atâtea ori trofeul Cupei României și de trei ori Supercupa României, la care se adaugă experiența acumulată în cele două competiții continentale, Liga Campionilor și Liga Europa.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

„Piața la birou” revine la Consiliul Județean Sibiu, din 16 ianuarie

Consiliul Județean Sibiu reia, începând cu 16 ianuarie, proiectul „Piața la birou”, o inițiativă dedicată promovării produselor locale și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect