Cel mai bun debutant al lunii ianuarie în Divizia A masculin în opinia siteului numaibaschet.ro, este baschetbalistul sârb Ivan Miskovic, component al echipei CSU Atlassib Sibiu. În această ierarhie au fost luaţi în considerare doar jucătorii care se află la prima experienţă baschetbalistică în România. Miskovic a avut un debut fantastic în Divizia A. El şi-a ajutat echipa CSU Atlassib Sibiu să obţină trei victorii pe teren propriu, dintr-un total de patru meciuri disputate. Cea mai bună performanţă individuală a lui Miskovic s-a consemnat pe 30 ianuarie, când CSU Sibiu a învins pe BCM Elba Timişoara cu scorul de 89-77. Jucătorul în vârstă de 25 ani a izbutit 31 puncte, 8 recuperări, 3 pase decisive şi o intercepţie în 36 minute de joc, pentru un index de 37 la eficienţă. El a fost eliminat pentru cinci greşeli personale comise spre finalul meciului. După datele publicate pe siteul menţionat, jucătorul de 2,03 metri are medii de 21,3 puncte (83% la 2 puncte), 7,5 recuperări, 0,8 pase decisive şi 0,8 intercepţii în 28,0 minute pe meci. El a bifat patru prezenţe în Divizia A pe parcursul lunii ianuarie şi are o medie de 25,0 la eficienţă. Miskovic este născut pe 9 aprilie 1984 şi cântăreşte 104 kilograme. Este manageriat de Los Angeles Sports Group şi a început baschetul la Belgrad. Traiectoria sa sportivă include Liceul Monroe din Fairbanks (Alaska), Colegiul Alaska-Fairbanks (NCAA2, între 2002 şi 2006). A debutat în baschetul profesionist în luna ianuarie a anului 2007, când a semnat pentru Horsens IC din Danemarca. A petrecut un sezon şi jumătate la această echipă după care a trecut la Bakken Bears, alături de care a cştigat Campionatul şi Cupa Danemarcei. În sezonul 2009/10 a trecut la Randers Cimbria în Danemarca, unde a petrecut jumătate de sezon. Din ianuarie 2010 este jucătorul echipei CSU Atlassib Sibiu. Baschetbalistul plav i-a devansat în ierarhia celor mai buni debutanţi pe luna ianuarie 2010 pe americanul Anthony Myles şi pe Trevor Livingston Harvey, din Bahamas. Clasamentul debutanţilor pe luna ianuarie 2010, conform publicaţiei electronice numaibaschet.ro este următorul: 1. Ivan Miskovic (CSU Sibiu) – 21,3 puncte, 25,0 eficienţă, 4 meciuri. 2. Anthony Myles (Steaua Bucureşti) – 16,0 puncte, 19,3 eficienţă, 3 meciuri. 3. Trevor Livingston Harvey (SCM U Craiova) – 13,3 puncte, 18,3 eficienţă, 3 meciuri. 4. Justin Johnson (CSM Bucureşti) – 11,8 puncte, 14,8 eficienţă, 4 meciuri. 5. Alan Wiggins (Steaua Bucureşti) – 11,3 puncte, 14,7 eficienţă, 3 meciuri. (G.M.)
Cele mai citite
Ultimele știri
FOTO/VIDEO: Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns la Sibiu
Lumina Sfântă pogorâtă astăzi în biserica de pe mormântul Mântuitorului Iisus Hristos a fost adusă în Sâmbăta Mare la...