În lacrimi și cu un pumn în aer al descătușării după toate nereușitele din acest sezon a fost finalul cursei de la Imola pentru titlul de campion mondial. Julian Alaphilippe a strălucit în concurs și a obținut pentru prima oară în cariera tricoul curcubeu. Francezul de la Deceuninck Quick Step a câștigat întrecerea după un atac decisiv dat în ultimii 10 kilometri ai cursei.
Aflat în grupul favoriților alături de Wout Van Aert (Belgia), Marc Hirschi (Elveția), Jakob Fuglsang (Danemarca), Primoz Roglic (Slovenia) și Michal Kwiatkowski (Polonia), Alaphilippe a atacat și nu a mai putut fi prins până la sfârșit, el trecând cursa în lacrimi și spărgând tot ghinionul din acest sezon.
Competiția de azi a început cu o evadare de 7 rutieri, românul Eduard Grosu fiind printre ei. Evadarea a avut un avans de 6 minute și jumătate, însă echipa Franței a recuperat-o ușor. Cu 42 de kilometri rămași până la sfârșit, câștigătorul Turului Franței, Tadej Pogacar a atacat, însă a fost prins cu 21 km înainte de final. Bătălia a început cu adevărat cu 13 kilometri rămași, Marc Hirschi atacând și astfel au rămas cei 6 rutieri puternici, dintre care Julian Alaphilippe a fost cel mai tare și a adus al 9-lea titlu Franței. Ultimul sportiv francez care a cucerit titlul mondial înainte de Alaphilippe a fost Laurent Brochard, în 1997. De atunci, numai Anthony Geslin (2005 – locul III) și Romain Bradet (2018 – locul II) au mai urcat pe podium, din Hexagon.