Calificările etapei a cincisprezecea din acest sezon al Formulei 1 au avut o bătălie în 3 pentru pole position. Lewis Hamilton, Valtteri Bottas și Max Verstappen s-au luptat pentru pole, fiind încă o competiție în care piloții de la Mercedes AMG Petronas au fost primii doi, însă de data aceasta sportivul de la Red Bull Racing a fost mult mai aproape de adversarii săi.
Lewis Hamilton a câștigat al 98-lea pole position din cariera sa în Formula 1. Pilotul britanic va pleca din pole position în Grand Prix-ul Bahrainului. El va fi urmat pe grila de start de colegul Valtteri Bottas și de olandezul Max Verstappen. Bottas a fost la mai puțin 3 sutimi de Hamilton, pe când Verstappen a venit la 4 sutimi. Lewis a încheiat turul de circuit cu timpul 1:27:264. Alexander Albon va fi al patrulea pe grila de start, Sergio Perez va pleca al cincilea, iar Daniel Ricciardo va porni al șaselea. Piloții Ferrari nu au prins Q3 nici de data aceasta, Vettel urmând a pleca de pe 11, iar Leclerc, de pe 12.
Marele Premiu de Formula 1 al Bahrainului va avea loc astăzi de la ora 16,00. Întrecerea poate fi urmărită în România pe canalul Digi Sport 3.