Iubitorii ciclismului își pot încuraja favoriții din cadrul Turului Ciclist al Sibiului, accesul fiind permis în anumite momente al competiției. Condiția este ca accesul în zonă să fie făcut înaintea orelor la care sunt programate să sosească echipele de cicliști. Iată programul în care turul poate fi urmărit pe viu:
11 iulie: Spectatorii pot vedea întreaga cursă în centrul istoric al Sibiului (între orele 18 – 21): Piaţa Mică, Piaţa Mare, străzile Arhivelor, Tipografilor, Cetăţii, Nicolae Bălcescu, Mitropoliei, Poştei, Centumvirilor, Odobescu, Piaţa Huet.
12 iulie: La 10.30 va avea loc startul festiv din Piaţa Mare. Spectatorii interesaţi mai pot urmări urcarea pe Transfăgărăşan după borna 140 până la Bâlea Lac în intervalul orar 13.30 – 14.30. Accesul cu autovehiculele se va putea face pe drumul spre Bâlea doar până la ora 13. Toţi cei care au urcat pe traseu cu autovehicule sunt obligaţi să găsească un loc de parcare în afara carosabilului astfel încât să nu împiedice cursa.
Caravana ciclistă va trece prin punctele de pe traseu aproximativ la aceste ore: Cornăţel 11.20, Nocrich 11.39, Alţâna 11.45, Ighişu Vechi 11.59, Bârghiş 12.06, Agnita 12.15, Dealu Frumos 12.25, Mergindeal 12.30, Cincu 12.45, Cincşor 12.55, Voila 13.00, Sâmbăta de Jos 13.05, Olteţ 13.10, Viştea de Jos 13.15, Ucea de Jos 13.20, Arpaşu de Jos 13.25, giratoriu Transfăgărăşan 13.35, Cârţişoara 13.38, Bâlea Cascadă 14.00.
13 iulie: Start festiv 10.30 în Piaţa Mare. Spectatorii interesaţi mai pot urmări urcarea la Păltiniş începând de la Curmătura Ştezii până în Păltiniş la intersecţia cu drumul de Şanta între orele 14.45 şi 15.20. Atenţie: accesul spre Păltiniş se va face până la ora 13! Toţi cei care au urcat pe traseu cu autovehicule sunt obligaţi să găsească un loc de parcare în afara carosabilului astfel încât să nu împiedice cursele.
Caravana ciclistă va trece prin punctele de pe traseu aproximativ la aceste ore: giratoriu Veştem 11.10, Bradu 11.20, Avrig 11.30, Porumbacu de Jos 11.38, Scoreiu 11.47, Arpaşu de Jos 11.58, Ucea de Jos 12.03, Oraşul Victoria 12.10, Viştea de Sus 12.20, Drăguş 12.25, Lisa 12.35, Voievodeni 12.50, Voila 12.55, Sâmbăta de Jos 13.00, Olteţ 13.05, Viştea de Jos 13.10, Ucea de Jos 13.15, Arpaşu de Jos 13.18, Scoreiu 13.35, Porumbacu de Jos 13.42, Avrig 13.50, Bradu 14.00, giratoriu Veştem 14.10, Tălmaciu 14.15, Sadu 14.25, Cisnădie 14.35, Răşinari 14.50, Curmătura Ştezii 15.00, Arka Park 15.10, Arena Platoş 15.15.
14 iulie dimineaţa: Publicul poate urmări contratimpul individual între Muzeul Astra (intrarea principală) şi Răşinari, cu retur pe acelaşi traseu şi finishul în Muzeu (între orele 9.30 şi 11.30). Atenţie: accesul auto până în Muzeu şi spre Răşinari se va putea face până la ora 7! După această oră autovehiculele vor putea ajunge până la Grădina Zoo şi bucla de întoarcere a autobuzelor.
14 iulie după-amiaza (orele 16.30 – 20.50): Ora 16.30, start festiv Piaţa Mare. Sosirea în Sibiu se va face pe următorul traseu: giratoriu Centura Sibiului – giratoriu Bielz – podul Cibin – str. Malului – giratoriu Libertatea – giratoriu Independenţa – Liceul Independenţa – str. Ocnei – pe sub Podul Minciunilor – Piaţa Mare.
Caravana ciclistă va trece prin punctele de pe traseu aproximativ la aceste ore: start tehnic la Muzeul din Dumbravă 16.45, Răşinari 16.50, Poplaca 16.53, Orlat 16.04, Sibiel 17.10, Vale 17.15, Sălişte 17.17, Tilişca 17.20, Rod 17.30, Poiana Sibiului 17.39, Jina 17.45, Dobra 17.55, Şugag 18.00, Martinie 18.05, Căpâlna 18.15, Laz 18.25, Săciori 18.26, Dumbrava 18.30, Câlnic 18.35, Reciu 18.40, Gârbova 18.45, Miercurea Sibiului 18.55, Apoldu de Sus 19.03, Sălişte 19.15, Cristian 19.25, Giratoriu Bielz 19.35, str. Malului 19.40, giratoriu Libertatea 19.42, giratoriu Independenţa – str. Ocnei 19.43, Podul Minciunilor 19.44.
Citește și: Restricții de circulație în timpul Turului Ciclist