7.9 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 8, 2025

Liga 1: Alb-negrii întâlnesc pe teren propriu „şepcile roşii”

Cele mai citite

CRISTI-DULCA-IULIE-micFotbaliştii medieşeni vor disputa sâmbătă după-amiaza pe teren propriu, partida împotriva formației Universitatea Cluj, în cadrul etapei cu numărul XIII a ligii 1 la fotbal. Dacă Gaz Metan vine după o remiză pe terenul celor de la Oţelul Galaţi, de partea cealaltă, U Cluj vine tot după o remiză pe teren propriu, cu FC Viitorul.

Antrenorul Gazului Metan, Cristi Dulca a declarat: „Suntem conştienţi că ne va aştepta o partidă extrem de dificilă, asta şi prin prisma faptului că este necesar să câştigăm acest joc. Venim după un rezultat de egalitate în deplasare, eram mult mai fericiţi şi mulţumiţi dacă reuşean să câştigăm, dar până la urmă este un meci pe care l-am lăsat în urmă, urmează această partidă cu o formaţie care în ultimele două meciuri, cel de campionat şi cel de cupă, a arătat o revenire de formă, o formaţie care în componenţă deţine jucători care au trecut şi pe la echipe importante ale campionatului, jucători valoroşi. Noi suntem conştienţi şi montaţi pentru această partidă, pentru că avem nevoie de această victorie”.

Înaintea acestei partide, Gaz Metan se află pe locul 10 cu doar 14 puncte acumulate, în timp ce U Cluj se află pe locul 13 cu 12 puncte.

Publicitate

Partida se va disputa sâmbătă, 1noiembrie 2014, de la ora 15:30, în direct pe Look Plus.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO/VIDEO: Tâlhărie surprinsă în direct. O medieșeancă este trântită la pământ, iar agresorul îi fură geanta

O femeie a fost tâlhărită, vineri seara, pe strada Gheorghe Pop de Băsești din Mediaș, agresorul furându-i victimei geanta.Din...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect