Dinamo a ratat victoria cu Gaz Metan în ultima secvență a partidei din Șoseaua ”Ștefan cel Mare”. Medieșenii au marcat ambele goluri ale partidei, dar în final s-au bucurat pentru un punct care-i menține cu șanse în lupta pentru evitarea retrogradării.
Potrivit digisport.ro, susținuți de aproximativ 1.000 de spectatori, elevii lui Mircea Rednic au încercat să-și facă viața ușoară încă de la începutul meciului. Steliano Filip a tras peste transversală de la mare distanță, după care Alexe l-a pus la încercare pe Răzvan Pleșca. De altfel, goalkeeperul medieșenilor a mai avut și alte intervenții salvatoare, cum s-a petrecut, de exemplu, la șutul lui Cristescu, de după pauză.
Însă, prima mare ocazie a meciului a fost consemnată abia în minutul 63. Ionuț Șerban a șutat de la distanță, Pleșca a respins în față, de unde Bilinski a reluat slab și a devenit candidat la ratarea anului.
Primul gol al întâlnirii a venit cu opt minute înainte de final. Introdus pe teren în minutuk 75, Grozav a contribuit decisiv la autogolul lui Pleșca și Dinamo se îndrepta spre victorie. Mijlocașul a centrat în forță în fața porții și portarul oaspeților și-a introdus mingea în plasă cu mâna.
N-a fost așa, pentru că exact la ultima fază, cei de la Gaz Metan au restabilit egalitatea grație golului marcat de Zaharia. Gol care-i menține pe cei de la Gaz în lupta pentru evitarea retrogradării.




