Ada Moldovan și compania au parte de un meci de gală în turul III al Cupei EHF la handbal feminin! Măgura Cisnădie va întâlni pe fosta câștigătoare a Ligii Campionilor, Zvezda Zvenigorod. Este cel mai dificil adversar posibil pentru formația din România, în această fază a competiției. Rusoaicele sunt mari favorite, echipa a avut rezultate la cel mai înalt nivel în ultimii doisprezece ani, iar experiența internațională este cu mult peste echipa din Cisnădie, care se află abia la al doilea duel din istorie, în cupele europene. Adversarele au o echipa alcătuită numai din handbaliste născute în Rusia, pe când Măgura este formată din jucătoare românce, brazilience și o sportivă din Muntenegru. În turul II, Măgura a trecut fără probleme de Slavia Praga din Cehia, pe când Zvezda a învins fără emoții pe Jomi Salerno din Italia, victorie la 10 goluri și în tur, dar și în retur.
Pe lângă Măgura, SCM Craiova și SCM Râmnicu Vâlcea au aflat pe cine vor întâlni în această fază. Deținătoarea trofeului va juca cu Borussia Dortmund, echipă care a eliminat pe HC Zalău. Formația din Vâlcea se va duela cu Herning IKAST din Danemarca. Toate cele trei formații din România vor juca în deplasare primul joc, în 10 sau 11 noiembrie, urmând ca o săptămâna mai târziu să evolueze pe teren propriu.