1.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 7, 2025

A mai rămas numai una pentru baschetbaliştii lui Fleşeriu! CSM Oradea, singura echipă din România neînvinsă în meciurile cu sibienii

Cele mai citite

Boris Lalovic CSUVictoria împotriva celor de la BC Târgu Mureş (86-76) nu a însemnat numai că Hardy şi compania au trecut peste momentul psihologic al pierderii de cinci ori la rând contra acestora, şi al depăşirii obstacolului ce a însemnat formaţia lui Audrius Prakuraitis, ci şi faptul că galben-albaştri au învins cea de-a zecea echipă din campionatul de baschet masculin românesc. Astfel, Steaua Bucureşti, Dinamo Bucureşti, CS Phoenix Galaţi, Gaz Metan Mediaş, BC Timişoara, SCM Craiova, BC Târgu Mureş, BCM Piteşti, CS Energia Târgu Jiu şi Universitatea Cluj, sunt „trupele” care au fost înfrânte, măcar odată, în acest sezon de către „vulturi”. Excepţie, CSM Oradea, echipa antrenată de Cristian Achim. Singura formaţie care i-a „bătut” pe jucătorii noştri oriunde i-a prins, fie în faza I a sezonului regulat, fie în faza a doua din grupa I valorică. În concluzie, CSU Sibiu poate face lista completă, doar în playoff, în cazul în care cele două „combatante” se vor intersecta în prima fază sau în cele ce vor urma, în lupta pentru o medalie.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Neînvinși și joacă acasă! Viitorii „vulturi” de la U15 sunt gazde în weekend

Sibiul respiră baschet, iar în acest weekend, orașul nostru este gazda celui de-al treilea turneu al campionatului pentru juniorii...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect