1.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Meci greu în deplasare: UTA Arad – Gaz Metan Mediaș

Publicitate

Cele mai citite

Gaz Metan are o deplasare dificilă în etapa cu numărul zece a campionatului Ligii întâi. Formația lui Jorge Costa va întâlni în această seară de la ora 20:30 UTA Arad.

După victoria obținută la sfârșitul săptămânii trecute pe terenul campioanei, alb-negrii merg cu un moral bun la Arad și vor să obțină un rezultat pozitiv și să continue să urce în clasament. Vor întâlni un adversar care are de asemenea un ascendent moral excelent după victoria obținută în deplasare cu FC Botoșani. Tehnicianul Gazului Metan a declarat într-o conferință de presă că victoria din etapa trecută cu CFR Cluj poate reprezenta descătușarea echipei sale după câteva jocuri mai puțin reușite.
“Va fi încă un joc împotriva unei echipe foarte bune, care își face treaba foarte bine și a reușit să strângă multe puncte. Nu ne așteptăm la nimic ușor, va fi un meci greu pentru noi. Ca până acum vom merge acolo pentru a lupta pentru cele trei puncte, știind că ne va fi greu, dar acesta este obiectivul nostru, să dăm ce avem mai bun în teren și să ne întoarcem acasă cu victoria.
În momentul actual toate punctele puse în joc sunt foarte importante, cu atât mai mult cu cât la victorie sunt 3 puncte câștigate. Nu eram cea mai rea echipă din campionat înaintea partidei cu CFR, acum nu suntem cea mai bună echipă din România, a fost un rezultat important pe care l-am obținut în compania campioanei, iar oamenii pot să spun ce vor, dar a fost un joc în care am meritat cele trei puncte, am jucat bine, am muncit, am făcut ce a ținut noi, dar asta a fost, au câștigat cele trei puncte care sper să ne dea încrederea de care avem nevoie.
Uneori după un rezultat bun, iar acesta cu CFR a fost unul foarte bun, putem avea această încredere de care vă spuneam, sau putem avea prea multe încredere, pe care nu mi-o doresc. Trebuie să înțelegem cum și de am câștigat cele 3 puncte cu CFR și să urmăm aceste reguli. Asta e parte din munca, să nu le permit jucătorilor să creadă că acum suntem cei mai buni din România, nu suntem, dar muncim pentru a fi una dintre cele mai bune echipe.
Obișnuiesc să spun că una e ce vine din cer, ca să spun așa, ploaie, zăpadă, însă în viața reală trebuie să muncești mult pentru a avea succes. Cum spuneam, trebuie să înțelege de ce și cum am câștigat, iar dacă vom face lucrurile de aceleași manieră și dacă vom reuși să le și îmbunătățim, vom putea câștiga meciuri. Dacă vom crede că este suficient atât, vom fi fericiți că am bătut CFR, iar pentru noi asta e tot, atunci vom avea problema mari”, a spus Jorge Costa.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: O casă a fost cuprinsă de flăcări. Trei autospeciale de pompieri au intervenit

Pompierii din Miercurea Sibiului au intervenit, sâmbătă seara, în localitatea Poiana Sibiului pentru stingerea unui incendiu la o casă.Salvatorii...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya