6.2 C
Sibiu
luni, octombrie 28, 2024

eveniment

Mediașul găzduiește o etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă

Publicitate

Cele mai citite

Mediaşul va fi gazda unui concurs automobilistic. Etapa a 12-a din Campionatul Național de Viteză în Coastă 2 Dunlop 2018 se va desfășura pe data de 26 august, la Mediaș. Evenimentul va avea loc sub sigla Cupa Mediașului, care ajunge astfel la a doua ediție, deși, inițial, clubul organizator anunțase că se confruntă cu probleme și nu va mai putea organiza. Pentru buna desfășurare a competiției sectorul drumului național 14 A cuprins între kilometrul 2+800 de metri și kilometrul 5+800 de metri va fi închis duminică, 26 august 2018, între orele 10.30-13 și între 14-17.
Programul zilei debutează la ora 11 cu primele două manșe de recunoaștere, iar la 12.20 este programat antrenamentul cronometrat. La ora 14.15 este programată manșa I a concursului, o oră mai târziu manșa a doua, iar la 16.15 se va desfășura manșa a treia a competiției. Festivitatea de premiere a concursului va avea loc la ora 19.30.
”Ne bucurăm să readucem orașul nostru din nou pe harta motorsportului românesc. Speram că a treia ediție, cea a sezonului 2019, va fi cu noroc și vom accede ca etapă în Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop. Pentru acest lucru suntem conștienți că etapa de duminică va trebui să se desfășoare în condiții excelente din toate punctele de vedere. În acest sens, beneficiem de sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Mediaș, precum și de ajutorul a inimoși parteneri locali. Tuturor le mulțumim, iar participanților le transmitem chemarea – veniți la Mediaș în număr cât mai mare pentru că nu știți ce pierdeți”, a declarat Ovidiu Dulăcioiu, președintele Asociației Sportive Mediaș Motorsport.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

EDITORIAL. (In)cultura instituționalizată

Zilele trecute ne-a vizitat la Redacție un grup de tineri entuziaști. Studenți, toți truditori pasionați de scriitură. Unii dintre...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya