Timp de 44 de ani, Mircea Vulc a activat la CSU Sibiu ca jucător, antrenor, şi director al clubului. El este pentru baschetul din oraşul nostru ceea ce a fost la fotbal Cornel Dinu pentru Dinamo, Ilie Oană pentru Petrolul sau Nae Manea pentru Rapid. Cele mai mari performanţe ale galben-albaştrilor îl au în prim plan pe legendarul antrenor. Cu el pe bancă, CSU a cucerit două titluri de campioană naţională (1995 şi 1999) şi a devenit o forţă în România.
R: Cu puţin timp înainte de a vă retrage, dumneavoastră l-aţi ales pe Dan Fleşeriu să fie noul antrenor al lui CSU Sibiu. Cum aţi ajuns la concluzia că el este omul potrivit?
Mircea Vulc: Îl ştiu pe Dan de mult timp. Chiar înainte de a pleca de la Satu Mare discutam cu el pentru că aveau mari probleme. El m-a rugat să-i găsesc o echipă. Iniţial m-am gândit că tot la fete vrea, eu am apreciat ce a făcut el la fete. După care, după ce a plecat Perisic i-am dat un telefon şi l-am întrebat dacă crede că este în stare să preia echipa. I-am spus care sunt banii şi care este situaţia. Iar, el a zis clar, asta am vrut toată viaţa. A venit! I-am spus tu eşti sibian şi poţi rămâne aici cât vrei.
R: A început campionatul şi ţin minte aceea perioadă de trei meciuri în care echipa arăta chiar mai prost. V-a fost teamă că aţi greşit?
MV: A fost foarte greu. Eu i-am văzut prima dată înainte, la un meci de verificare cu Clujul, la Cheile Grădiştei. Echipa nu mergea. Era problema cu pivoţii şi conducătorul acela de joc, Klassen. I-am spus lui Dan şi lui Horaţiu că echipa nu este ce trebuie. Am fost şi la Timişoara, care Timişoara era la pământ şi era cât pe ce să ne bată (prima etapă). Atunci, eu le-am spus căutaţi să-l aduceţi pe Lalovic. Ştiam că este liber. Horaţiu a vorbit şi l-a adus imediat pe Lalovic. Apoi, lipsea conducătorul de joc. Se vedea că echipa acolo nu merge. Noroc că Igor a fost liber. A venit şi Igor şi echipa a jucat altceva. Igor este un conducător de joc foarte bun, ştia campionatul nostru pentru că mai jucase la Otopeni, iar echipa s-a schimbat total. A venit şi Harrison, care ne-a ajutat foarte mult.
R: Au urmat victoriile şi perioada foarte bună, meciurile din faza a doua şi playoff-ul. Cum a fost primul sezon cu Dan Fleşeriu după părerea dumneavoastră?
MV: Părerea mea este că au făcut un sezon foarte foarte bun anul trecut. Peste aşteptările multora! Sigur, aici este meritul lui Dan, al jucătorilor şi al lui Horaţiu ca manager. Un tot, care a făcut echipa să meargă bine. Ceea ce m-a bucurat foarte, foarte tare.
R: Cum evaluaţi munca făcută de Horaţiu Floca?
MV: Eu am ţinut neaparat să rămână Horaţiu când am plecat deoarece Horaţiu este un tip care vrea să facă, ştie să facă pentru că atâţia ani a luptat alături de mine. Faptul că a reuşit să intre în Biroul Federal cu 4 ani înainte îi dă şi altă experienţă. Au fost multe voci care nu-l vedeau şi pe el bun. Ca să fiu sincer, în ultimii ani când am lucrat împreună, el deja se ocupa de lucrurile importante. Pe lângă Horaţiu este vorba şi despre Laurenţiu pe care am ţinut să-l numim preşedinte al Secţiei de Baschet tocmai pentru că se implică foarte mult. Un mare câştig a fost aducerea lui Gabi Vişan, care face muncă din aceasta care nu se vede. Un câştig enorm venirea ei. Şi staff-ul s-a format. Sunt toţi tineri, sunt dornici de muncă şi sper să meargă în continuare bine
R: Cum a fost cu sponsorii de-a lungul timpului?
MV: Echipa fiind din Sibiu, eu vrut întotdeauna să avem un sponsor sibian principal. Din 1982 am fost la Balanţa, până în 1994, după care ne-a luat Forest. A urmat o perioadă destul de proastă când s-a vândut Forexul. Apoi, am găsit pe Bere Trei Stejari care ne-au luat pentru trei ani de zile. Din 2004-2005 ne-a preluat total Atlassib. El ne asigura transport, cazare, masă, lucru foarte, foarte important. După care au trecut şi ei prin diferite probleme şi s-a mai redus sprijinul acesta financiar. Dar, în acelaşi timp căutam şi alţii. Am încercat cu toată lumea. Începând de anul trecut, cu ajutorul extraordinar al domnului rector care s-a implicat foarte tare, a reuşit Horaţiu, cu Gabi şi Laurenţiu să mai găsească nişte oameni care aproape au înlocuit plecarea Atlassibului. Echipa este în regulă! Ştii, se ştia despre echipa noastră că nu putem oferi bani mulţi jucătorilor pentru că nu am fost niciodată de acord să promitem nişte bani pe care nu putem să ne ţinem de cuvânt. Au fost multe echipe, nu vreau să dau nume să supăr pe unii sau pe alţii, cu care ne băteam pentru un jucător şi i se promitea sume mari, se ducea acolo şi după 2 luni nu mai aveau bani. Noi nu am avut problemele acestea. Lumea ştia, aceia sunt banii, dar banii aceia se iau. Pe parcursul anilor am avut tot felul de sponsori cărora trebuie să le mulţumesc totdeauna pentru că altfel ne era foarte greu. În continuare, Primăria ne ajută aşa cum se poate, încă de când era domnul Iohannis am fost ajutaţi de Primărie.
R: Când aţi devenit antrenor principal la CSU?
MV: Am luat echipa ca principal în toamna lui 90. S-au lăsat atunci 11 jucători din motive diferite şi am făcut practic o echipă nouă. Multă lume mă întreabă şi zice că nu m-am gândit să devin campion. Ba da, când eram în clasa a 12-a, antrenorul de atunci ne întreba pe fiecare ce vrem, iar eu am spus că vreau să devenim campioni. Am şi acum înregistrat pe megafon, iar atunci era în Divizia B Sibiul. Trebuie să ai un ţel şi am vrut să ajungem mai devreme sau mai târziu campioni. Anii 90 au fost anii echipei noastre. Practic din 1993 până în 2000, cu două titluri, două locuri doi şi vreo patru locuri trei, noi am dominat campionatul românesc, după părerea mea. Eram o echipă care puteam juca cu oricine.
R: Spuneti-mi despre primul titlu. Ce vă mai amintiţi de atunci?
MV: Tatăl meu murise în 94 şi ţin minte că îmi tot zicea la spital băi copile când ajungeţi şi voi odată să fiţi campioni? A murit, eu mi-am propus şi mi-am promis că o să câştigăm campionatul. Noi turul campionatului l-am terminat pe locul I, după care atunci în 94-95 am pierdut două meciuri în retur şi am venit până pe locul 4. Am avut şi noroc, s-a hotărât în Biroul Federal ca echipa care învinge echipa mai bine clasată să-i ia locul. Am învins Dinamo şi am ajuns în finală de pe locul I. Cu Steaua, în finală, am pierdut prima zi destul de tare. Am câştigat noi a doua zi şi mergeam acasă pentru meciul decisiv. În Sibiu nu mergea nimeni pe stradă. Meciul era pentru prima dată transmis pe RTS. Sala Mică era plină, toată lumea era înăuntru şi afară. Am câştigat uşor. A fost nemaipomenit, ne-am bucurat foarte tare. Eram o echipă mică care vroiam să câştigăm. Toţi am dat totul. Toată lumea era cu noi. După, m-am dus şi i-am pus medalia tatălui meu la mormânt.
R: Cum a fost la al doilea titlu?
MV: Înainte de 89 nu te puteai apropia de Steaua şi Dinamo. Vroiam foarte tare să ieşim campioni cu Steaua şi Dinamo. Noi tot visam să jucăm în finala cu Clujul. Prietenul meu de la Cluj, Gheorghe Roman spunea că noi dacă facem o finală o sa fie una cum nu a văzut Parisul. În 96 am fost puţin lucraţi şi am pierdut în semifinale. În 97 şi 98 am venit pe locul doi după Dinamo. A treia finală cu Dinamo i-am bătut 3-0 ca să nu mai fie discuţii. Bucuria nu a mai fost aşa mare, ca prima dată. Parcă ni se părea normal, eram obişnuiţi cu locurile de sus.
R: Care a fost secretul rezultatelor obţinute?
MV: Vreau să spun că noi şi câte 7 ore ne antrenam pe zi. Nu era ca acum să ai atâtea mijloace să urmăreşti celelalte echipe. De exemplu veneam cu televizorul de acasă, cu o cameră de luat vederi pe care mi-am cumpărat-o eu şi filmam ce trebuie să facă. Aveam un sistem de apărare pe care l-am învăţat de la un spaniol şi cu care i-am cam bătut pe toţi. Nu prea ştiau ei să atace această apărare. Dar, ca să o punem la punct ne-a trebuit mai mult de un an de zile. Fiecare poziţie era numerotată şi le dădeam extemporale jucătorilor. Lefter şi Alecu ziceau, naşule chiar aşa ne dai extemporale. Făceam asta pentru că fiecare trebuia să ştie exact. Ajunsesem la un automatism, de lumea spunea că şi dacă îi scot la 12 noaptea pe stradă ştiau unde trebuie să fie fiecare. Am muncit foarte mult, iar băieţii au fost deosebiţi. Aveam jucători buni şi pe atac şi pe apărare. Ţin minte că am fost la un turneu în Ungaria, în 1996. Antrenor la echipa maghiară era un român şi noi am ajuns în finală cu ei. La pauză aveam 50 de puncte avantaj.
R: La CSU aţi fost jucător, antrenor şi director. Care a fost relaţia dvs. cu baschetbaliştii?
MV: De Crăciun, întotdeauna, toată echipa venea la mine cu prietenele şi soţiile. Făceam rost de prime, cât erau de puţine făceam rost şi le puneam în pom. Eram o familie foarte frumoasă pentru că am avut jucători foarte buni şi cu caracter. Şi acuma mă întâlnesc cu mare plăcere cu foştii jucători, iar Alecu, Lefter, Beni Pelger mă sună tot timpul. Acum stafurile sunt mari, noi cred că am avut 15 ani când nu am avut antrenor secund. Am avut o perioadă din 1997 până în 2004 când puteam să înebunesc. Am avut toate poziţiile posibile la nivel de baschet. Nu ştiu cum am rezistat, eram antrenor la CSU, nu aveam antrenor secund, Preşedintele Clubului, Vicepreşedintele Federaţiei Române de Baschet şi Antrenorul Lotului Naţional. Antrenorul trebuia să le facă pe toate în perioada respectivă. Făceam antrenamente la Sibiu şi cu echipa şi cu echipa naţională. De la 9 la 11 cu CSU, de la 11 la 13 cu lotul naţional, de la 17 la 19 cu CSU, de la 19 la 21 cu lotul naţional. Şi am avut rezultate şi foarte bune la nivel de lot naţional, după foarte mult timp am reuşit să reintrăm în prima grupă valorică. Am jucat cu echipe formidabile, cu Spania, campioana europeană. Bogdan Popescu a marcat 27 de puncte într-un meci la Cluj.
R: Cum au fost suporterii?
MV: De când eram în Divizia B şi jucam în Sala Mică, sala era arhiplină. Primul meci oficial în Sala Transilvania l-am avut cu o echipă din Israel în Cupa Korac (1998) şi vreau să spun că s-au vândut 3500 de bilete. Am avut întotdeauna publicul alături. CSU Sibiu aduce public şi în deplasare. Baschetul este un sport frumos, un sport viu şi care atrage oameni. Din păcate, am ajuns ca un oraş ca Sibiul să nu mai aibă sport în ceea ce priveşte echipe sportive. În 1991 a dispărut fotbalul, apoi pe rând a dispărut echipa de rugby, echipa de volei fete, echipa de handbal fete şi de handbal băieţi.
R: Care sunt şansele lui CSU în playoff şi pe cine vedeţi favorită la câştigarea titlului?
MV: Eu sper să terminăm pe doi înainte de playoff şi dacă tot nu am reuşit să jucăm o finală cu Clujul pe vremea mea, sper să reuşim să jucăm acum cu ei, care rămân principala favorită.
R: Ce înseamnă CSU Sibiu pentru dumneavoastră?
MV: Din 1971, aceasta a fost casa mea. Tot timpul am luptat să fac ceva pentru echipă. CSU a fost pe primul loc, de multe ori, chiar şi în faţa familiei. Nu am lipsit niciodată de la un antrenament, nu am avut niciodată concediu medical. Pentru mine, CSU Sibiu a însemnat totul. Mi-am pus toată viaţa în slujba acestei echipe. Faptul că lumea vorbeşte de echipa de baschet din Sibiu mă face mândru că am făcut parte din această echipă.
R: Ce faceţi în acest moment?
MV: Luni, miercuri şi vineri sunt la bazin să mă întreţin, să mă mişc. Am program foarte strict cu nepoţii, luni, miercuri şi vineri cu băieţii, marţi şi joia cu nepoata mea. Fac şi la grădină, mă pune nevasta la muncă. Mai mergem şi în excursii acum. Până la 51 de ani nu am fost în nici un concediu cu nevasta mea.
Credit foto CSU Forest – Facebook CSU Sibiu
