14.1 C
Sibiu
duminică, noiembrie 9, 2025

Muncă, seriozitate, pasiune şi valoare! Atuurile voleibalistelor sibiene după un nou an bun

Cele mai citite

CSS Sibiu Junioare„Totul pentru sport, totul pentru victorie” este mentalitatea care se poate observa la un antrenament al voleibalistelor antrenate de Traian Prişcă, actualmente grupa de junioare II. Ele se strecoară cu abilitate printre meditaţii, simulări de BAC şi cerinţe tot mai ridicate ale tehnicianului lor. La pregătire, nu poţi să fii decât impresionat de unitatea din cadrul echipei şi dăruirea pe care o arată. În prezent, antrenamentul este mai dur, iar în acest sezon, fetele evoluează la două categorii de vârstă, numărul meciurilor dublându-se faţă de trecut. Jucătoarele nu debordează, ci prosperă în acest mediu totalmente încărcat. Practic, ele „respiră volei”! Sunt aproape tot timpul în Sala Mică de lângă Teatrul Radu Stanca. În momentul concediilor din august au fost acolo, toamna la fel, în zilele dinaintea Crăciunului şi dinaintea „Anului Nou”, şi bineînţeles că nici nu a început bine anul 2015 şi s-au întors la marea lor pasiune. La şcoală se descurcă excelent, iar la volei o fac la fel.
Un nou sezon fără înfrângere la categoria lor
Voleibalistele sibiene au avut din nou un an fără înfrângere la categoria lor. Ele se îndreaptă cu paşi rapizi spre faza semifinală şi îşi doresc să ajungă în cea finală unde să se lupte cu cele mai bune formaţii din ţară. Pe lângă aceste meciuri, fetele joacă şi la junioare I, loc unde înfruntă favoritele la câştigarea titlului naţional, Blajul şi Târgovişte, şi unde sunt echipe ce au jucătoare cu doi sau trei ani mai mari ca ele. Acolo au dat o replică bună celor două adversare puternice, au câştigat un meci şi au pierdut trei, dar rezultatele ar fi putut fi oricând 3-1 sau 2-2, dacă nu interveneau accidentările. Pentru sibiene urmează reînceperea campionatului. Ele vor juca, săptămâna următoare, în deplasare la Braşov. Fetele se vor întoarce pe teren propriu, în primul week-end din februarie, moment în care sibienii pot vedea la faţa locului cât de bine pun în practică ceea ce fac la antrenament. „Sunt mulţumit de jucătoare. Fac eforturi, sunt fete serioase. Le place la antrenamente, nu am ce obiecta. Tot timpul am vrea ca să ziua să fie mai lungă, să avem mai mult timp de pregătire”, a spus antrenorul Traian Prişcă despre fetele sale.
Lotul CSŞ Sibiu este compus din următoarele voleibaliste : Teodora Dragotă, Cosmina Obreja, Cristina Păduraru, Tania Micloş, Andreea Pop, Camelia Cotârlea, Irina Antonescu, Ştefania Bărbat, Oana Vasiu, Patricia Pătraşcu, Silvana Vlad, Silvana Antonescu, Cristina Şchiopu, Adriana Cucu şi Iulia Borbel.
„După şase ani de volei te obişnuieşti cu munca, meditaţiile şi şcoala. Ne dorim de la anul 2015 jocuri cât mai bune şi ocazia de a ocupa unul dintre cele mai bune locuri pe ţară, pentru ca munca noastră de zi cu zi să fie răsplătită şi apreciată. Suntem încântate că avem prietenii şi părinţii alături de noi, ei cunoscând cel mai bine efortul depus şi toate sacrificile făcute în prezent”, Cristina Păduraru şi Teodora Dragotă.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Patru „drumuri ale morții” în România. Două dintre ele trec și prin județul Sibiu

Peste 500 de persoane și-au pierdut viața pe drumurile naționale doar în prima jumătate a anului în accidente rutiere.Patru...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect