Neagu Dorian şi Tudor Răzvan au fost convocaţi la lotul naţional de taekwon-do. Ambii sunt componenţi ai Hwarang Sibiu şi sunt antrenaţi de Florin Bîrluţ. Dacă pentru Răzvan aceasta este prima sa întâlnire cu tricolorul, Dorian este un obişnuit al lui.
Pregătirea va avea loc la Cluj, în data de 1-14 aprilie, urmând ca cei mai buni să reprezinte România la Campionatul European din mai şi la Campionatul Mondial din octombrie.
„Vorbim când mă întorc campion european”
Deşi „vorbim când mă întorc campion european” a fost mai mult o glumă a lui Tudor Răzvan, prin ultimele sale cuvinte după încheierea antrenamentului, acesta a spus că va face totul pentru a-şi îndeplini visul, „dacă mă duc acolo, vreau să câştig”. Acesta a continuat prin a spune, „asta este ce mi-am dorit, deşi nu e uşor să fii plecat 2 săptămâni de acasă.”
Neagu Dorian : „Vreau foarte mult să urc pe podium la europene. E o diferenţă mare între România şi afară. În ţară eram cel mai mare ca înălţime, acolo sunt cel mai mic.”
Cei doi nu au fost singurii luptători de la Hwarang care au fost chemaţi, seniorul Alex Băilă a primit şi el invitaţia dar nu va fi prezent la Cluj, „Nu pot să pierd 2 săptămâni, am examenul de bacalaureat anul acesta. Am fost de două ori până acum în lotul naţional. Afară e o diferenţă uriaşă de mentalitate, îmi amintesc prima dată când am fost la Europene, i-am văzut pe ruşi ieşind din clădire, în jur de 30 de sportivi, dar care au ieşit după antrenorul lor în linie.”




