Simona Halep a ratat a doua șansă de a deveni numărul I mondial în interval de o lună și o zi. Jucătoarea pregătită de către Darren Cahill a fost învinsă de britanica Johanna Konta în trei seturi, scor 7-6, 6-7, 4-6. Partida a durat 2 ore și 40 de minute și a fost una de nivel extraordinar. Românca a jucat foarte bine, dar britanica a prins meciul vieții și a reușit să se califice în semifinale. Konta a servit nemaipomenit, a avut lovituri câștigătoare deosebite cu dreapta și backhand-ul, iar în ultimul set s-a apărat senzațional când a avut cea mai mare nevoie. De partea cealaltă, Wimbledonul a fost asemănător cu Roland Garros-ul pentru Simona, care a evoluat bine spre foarte bine pe parcursul turneului, a condus un set avans și a fost aproape de victorie în ultimul său joc la aceste turnee, dar nu a putut încheia partida și adversara ei a câștigat după o prestație nemaipomenită. Exact așa a fost și pe terenul central, unde Halep a fost la numai două mingi de meci, 5-4 în tiebreak-ul setului doi pentru ea și două servicii, iar în setul al treilea a avut minge de break la 1-0 în favoarea sa. Așadar, două turnee excelente terminate dezamăgitor pentru ea și pentru toți suporterii din întreaga lume ai româncei.




