După ce în luna octombrie Sala Transilvania a găzduit numeroase evenimente sportive de amploare, și noiembrie se anunță o lună plină pentru iubitorii de sport din Sibiu. Cea mai mare sală polivalentă din județ va găzdui numeroase meciuri și competiții sportive, de la baschet, handbal, volei, tenis de masă și altele.
Finalul de săptămână aduce în Sala Transilvania două sporturi extrem de îndrăgite de publicul sibian.
- Vineri, 9 noiembrie, fanii vor putea urmări meciul de baschet dintre BC CSU Sibiu și Steaua București, programat la ora 17:15.
- Duminică, 11 noiembrie, sibienii vor putea să îi susțină și pe handbaliștii de la HC Sibiu, care vor juca al patrulea meci la rând în Sala Transilvania, urmând să primească, de la ora 16, vizita formației HCM Sighișoara.
- Între cele două meciuri, vă invităm la o nouă Cupă Europeană de Karate Kyokushin, organizată sâmbătă, 10 noiembrie, de ACS Musashi Dojo Sibiu.
Și cea de-a doua jumătate a lunii noiembrie va fi încărcată de evenimente sportive la Sala Transilvania.
- Urmează derbiul Ardealului la baschet, între BC CSU Sibiu și U-BT Cluj-Napoca, un turneu de mini și babybaschet organizat de Alpha Basketball Sibiu, meciul de handbal dintre HC Sibiu și CS Minaur Baia Mare și o nouă competiție de tenis de masă.
Noiembrie se încheie cu folclor, la Sala Transilvania
Ultima săptămână din noiembrie va fi dedicată Festivalului Național de Folclor „Ioan Macrea”. Evenimentul se desfășoară an de an în Sala Transilvania, unde adună sute de dansatori, interpreţi de muzică populară, instrumentişti și coregrafi, spre bucuria publicului sibian.
Pentru mai multe informații vă invităm să urmăriți pagina de Facebook a Sălii Transilvania și paginile organizatorilor evenimentelor.
Vă mulțumim și vă așteptăm la sală! #împreunăpentrusport