Peste 300 de sportivi din 12 ţări se reunesc sâmbătă, la peste 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraşului, la Bâlea Lac, unde va avea loc o competiţie unică în România, 2X2 Race – Ultra Sky Marathon.
2X2 Race – Ultra Sky Marathon este unul dintre cele mai dificile concursuri de alergare montană din lume, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.
„Cursa este deosebit de tehnică şi cu siguranţă unul dintre cele mai dificile ultramaratoane montane din lume. Pentru ediţia cu numărul Xl se vor reuni la Bâlea Lac peste 300 de alergători din 12 ţări: România, Suedia, Marea Britanie, Germania, Franţa, Luxemburg, Spania, Statele Unite ale Americii, Honduras, Moldova, Ungaria, Ucraina. Diversitatea acestora promite o competiţie spectaculoasă şi o luptă crâncenă pentru un loc pe podium”, se arată în comunicat.
În ce constă competiția
Competiţia este formată din două categorii, fiecare dintre cele două fiind alergate într-o singură etapă, cu limite intermediare şi finale de timp: X2 – o cursă spectaculoasă atât prin prisma traseului abordat, cât şi a diferenţei uriaşe de nivel (1900 m D+) raportată la lungime (18 km). Această categorie străbate unele dintre cele mai tehnice trasee din Carpaţi, atingând al doilea cel mai înalt vârf din România, Vf. Negoiu (2535 m). Timp final: 10 ore; 2X2 – Traseul are o lungime de 45 km şi 4200 m diferenţă pozitivă de nivel şi include cele mai înalte două vârfuri din România, Moldoveanu (2544 m) şi Negoiu (2535 m), din spectaculoasa creastă a Făgăraşilor. Timp final 14 ore.