17.9 C
Sibiu
duminică, septembrie 28, 2025

Premieră la Mediaș: Bilete virtuale la Gaz Metan – FC Botoșani

Cele mai citite

Gaz Metan va scoate la vânzare bilete virtuale în actualul sezon de Liga I. Pentru că formația se află într-un moment greu din cauza situației financiare, președintele Gazului Metan, Ioan Mărginean, a spus că fanii formației medieșene își pot dovedi atașamentul față de echipă achiziționând bilete virtuale pentru primul meci de pe teren propriu după reluarea Ligii I.

Șeful Gazului Metan cere sprijinul fanilor, aceștia fiind îndemnați să cumpere bilete virtuale online pentru prima partidă pe care alb-negrii o vor juca pe teren propriu după reluarea campionatului Ligii întâi, împotriva lui FC Botoșani.
Fondurile obținute din vânzarea biletelor vor fi direcționate pentru sprijinirea activității Centrului de copii și juniori al clubului. Mărginean susţine că suporterii vor avea ocazia să ajute clubul cumpărând bilete virtuale la meciul de pe teren propriu cu FC Botoşani, programat la 27 iunie, în cadrul etapei a 5-a a Ligii I.  Prețul unui asemenea bilet virtual va fi de 5 lei.
„O să dăm primul test suporterilor şi oamenilor de bine din Mediaş vânzând bilete virtuale de 5 lei la meciul cu FC Botoşani. Şi aşa vedem şi noi care e feedback-ul oamenilor care iubesc fotbalul din Mediaş. Iar banii îi vom orienta către centrul de copii şi juniori”, a precizat Mărginean.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO/VIDEO: Imagini dramatice din Kievul atacat de ruși. 4 oameni au murit, printre care și o fată de 12 ani

Capitala Ucrainei a fost atacată cu aproximativ 600 de drone în noaptea de sâmbătă spre duminică de către forțele...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect