2.4 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 12, 2025

Record de puncte marcate la Mediaş

Cele mai citite

Alb-negri nu au întâmpinat nici o opoziţie în partida cu CS Farul Constanţa şi au stabilit recordul campionatului de puncte reuşite într-un duel. Medieşenii au învins cu scorul de 137-44 (39-7; 38-7; 35-21; 25-9) şi au intrat în istoria ţării, foarte puţine dispute în întreaga istorie înregistrând un asemenea număr în contul unei combatante.

 

Publicitate

Sâmbătă, ei au profitat de acest lucru simţindu-se bine pe teren ca în jocurile şcoală ale copilăriei şi le-au oferit suporterilor proprii un val de coşuri în „poarta” oaspeţilor. Ei au ajuns să aibă cele mai multe puncte marcate din Divizia A după patru etape, cu 369, la cinci în faţa lui CSU Sibiu. Surprinzător este faptul că în ciuda acestui rezultat fluviu, nici un baschetbalist de pe Târnava Mare nu a reuşit să atingă cifra 20 în contul punctelor marcate. Astfel, cele 137 au fost cotizate ca întotdeauna la gazişti de către întreaga echipă, fără ca un jucător să iasă foarte mult în evidenţă şi să se diferenţieze faţă de ceilalţi. Deşi trupa lui Ţenter a ajuns să fie foarte schimbată ca nume pe teren şi banca de joc faţă de anul trecut, filozofia antrenorului a rămas şi cu noii elevi, formaţia contând deasupra individualităţilor.            

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Nicușor Dan anunță că va da în judecată AEP. Decizia președintelui României vine după ce instituția a decis rambursarea parțială a banilor din donații

Articol de Daniela ArnăutuSuma de peste 900.000 de lei nu va fi rambursată, pentru campania președintelui Nicușor Dan de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect