2.9 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 30, 2024

Remiză la Călărași: Dunărea – Gaz Metan Mediaș 0-0

Cele mai citite

Gaz Metan a obținut o remiză albă în ultima etapă a turului Ligii I la Călărași, într-una dintre cele mai slabe partide din actualul sezon al Ligii I. Prima repriză a fost una extrem de slabă, cu multe greșeli din partea jucătorilor ambelor echipe și cu un singur șut pe spațiul porții, expediat de elevii lui Mihai Teja. Primul șut al partidei le-a aparținut medieșenilor în minutul 5 prin Carlos Fortes, însă mingea a trecut pe lângă poarta lui Straton. La fel s-a întâmplat și cu șuturile expediate de Nasser Chamed și Fofana Boubacar, mingea trecând departe de poarta călărășenilor. Prima ocazie importantă a partidei a aparținut Gazului Metan, șutul lui Chamed din lovitură liberă fiind respins cu greu în corner de portarul Straton.
Repriza secundă a adus în minutul 52 cea mai mare ocazie a partidei pentru Gaz Metan. Darius Olaru și Carlos Fortes au combinat foarte bine, iar acesta din urmă a șutat puțin pe lângă poarta gazdelor din interiorul careului. A doua ocazie a reprizei le-a aparținut tot medieșenilor, în minutul 84, prin Darius Olaru. Șutul acestuia de la aproximativ 17 metri a trecut peste poarta gazdelor. Tot medieșenii au avut o nouă ocazie în minutul 89, șutul lui Carlos Fortes fiind respins de pe linia porții de un apărător al Dunării Călărași.
În urma acestui rezultat, Gaz Metan încheie turul sezonului regulat cu 21 de puncte. Etapa viitoare, prima a returului, aduce pentru jucătorii Gazului Metan o partidă în deplasare, la Concordia Chiajna, echipă pe care formația medieșeană a învins-o în tur cu 2-1.

Publicitate
Ultimele știri

Papervee, soluția fără hârtii pentru Resursele Umane. Produsă în Sibiu de trei tineri antreprenori

Când ne gândim la produs local, de cele mai multe ori avem în minte ceva palpabil: o bijuterie, mobilă,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect