-1.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Scandal după Cupa Hagi Danone. Interstar denunţă frauda!

Cele mai citite

 

Deşi Cupa Hagi Danone s-a terminat în data de 1 iunie, competiţia încă continuă. Nu pe teren, ci la comisii. FC Interstar Sibiu împreună cu alte cluburi din ţară au înaintat un memoriu în care au cerut FRF şi Fundaţiei Hagi, retragerea titlului de campioană a celor de la CSŞ Corabia, şi implicit redisputarea semifinalelor sau a finalei. Clubul sibian a prezentat acte care arată că regulamentele în vigoare nu au fost respectate de învingători.  Deasemenea, sibienii cred că ambele turnee au fost fraudate cu bună ştiinţă pentru a se atinge obiectivul final.              

Fotbalişti legitimaţi la două echipe în acelaşi
timp    
          

Memoriul îi vizează pe fotbaliştii Militaru Eugen, Călin Ionuţ Bogdan, Turcin Codruţ şi Georgescu Alex, jucători care au evoluat în doar 3 luni de zile şi la CSŞ Corabia şi la CS Alro Slatina, lucru practic imposibil. Ei au fost înscrişi în rapoartele de joc pe numele a două team-uri diferite. Interstar a depus următoarele acte :  

În aprilie 2013,  aceşti sportivi au evoluat la turneul zonal al Cupei Hagi Danone de la Piteşti pentru CSŞ Corabia, iar Eugen Militaru a fost declarat cel mai bun jucător al competiţiei. Ei au fost transferaţi în iarnă de argeşeni, conform declaraţiilor oficialilor acestora din ziarul „Gazeta Nouă”, cuvinte ce pot fi accesate la adresa http://www.gazetanoua.ro/index.php?mod=stiri&id=20647&title=Gigi-Valcu:-Copiii-au-jucat-legal–a-fost-o-comisie-care-a-verificat-toate-actele.html .                                                    

Apoi, doar o lună mai târziu în data de 22 mai, aceeaşi jucători de câmp au făcut parte din trupa celor de la CS ALRO Slatina, în meciul în care oltenii l-au disputat cu Interstar, pe terenul Obor în cadrul turneului zonal al Juniorilor D. Pagina grupării din Oltenia privind raportul de arbitraj al partidei, cuprinde toate cele 4 nume ale fotbaliştilor de mai sus, trecute de delegatul oltean Firu Baciu Benone. Mai mult de atât, Eugen Militaru a primit cartonaşul roşu, iar Călin Ionuţ Bogdan a fost căpitanul slătinenilor, a marcat şi a fost sancţionat cu galben. În sprijinul acestor informaţii stau imaginile foto şi video, precum şi raportul de arbitraj al jocului.                                                                                                 

Nu s-a terminat aici, ci în perioada 1-2 iunie, CSŞ Corabia i-a folosit la finala Hagi Danone pe cei patru, iar EM a marcat în ultimul act. Aceasta a fost încă o dovadă clară, care poate fi văzută foarte uşor deoarece meciul a fost transmis pe sport.ro.                                                                                                                               În concluzie cei patru sportivi au jucat în numai 3 luni pentru două echipe diferite, şi din oraşe distincte, CSŞ Corabia şi CS Alro Slatina. Ei au prestat şi la 2 competiţii diferite, Cupa Hagi Danone şi Campionatul juniorilor D, fiindu-le folosite propriile nume, adică au evoluat cu carnet de legitimare legal.                                                                               

Daniel Murăşan (antrenor Interstar Sibiu) : „Considerăm că acest lucru este o încălcare gravă a regulamentelor fiindcă un jucător de fotbal nu poate fi legitimat în acelaşi timp la 2 cluburi diferite. FC Interstar cere să fie retras titlul de campioană grupării CSŞ Corabia, cere ca acest caz sa fie elucidat cât mai repede posibil, ca astfel de practici să fie aspru pedepsite, iar cei care sunt implicaţi  să fie pedepsiţi  conform legilor”.     

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect