Clubul Sportiv Universitar din Târgu Mureș și Scott Pro Cycling România au semnat zilele trecute un protocol de colaborare. Acțiunea a avut loc la Târgu Mureș. Parteneriatul va fi unul pe doi ani de zile. Colaborarea dintre cele două structuri sportive vine ca urmare a înființării, în cadrul Clubului Sportiv Universitar din Târgu Mureș a unei Secții de Ciclism. „Am înființat recent Secția de Ciclism în cadrul Clubului Sportiv Universitar Târgu Mureș, iar astăzi am semnat un protocol de colaborare cu Scott Pro Cycling, după ce am făcut un studiu de piață și am ajuns la concluzia că este unul din cele mai prestigioase cluburi din România, demonstrând seriozitate și performanță”, a declarat Laurențiu Magdaș, directorul Clubului Sportiv Universitar Târgu Mureș.
Astfel, numele sub care va concura noua echipă este CSU Scott Pro Cycling, fiind formată din sportivii Lucian Logigan, Roberto Burța, Tudor Oprea, Mihnea Stratulat (categoria elite), Răzvan Grec, Ionuț Nicola, Cătălin Buta, Paul Tudor (categoria juniori) și Vlad Brașoveanu (categoria cadeți). Aceștia vor fi coordonați de Tudor Oprea, ciclist fost participant la Jocurile Olimpice de la Atena 2004. Oprea va fi team manager, el fiind concurent, antrenor și președintele echipei.
Printre echipele reprezentative ale mountain bike-ului din țară
În baza parteneriatului cele două structuri sportive vor pune la dispoziția echipei de ciclism toate resursele necesare pregătirii sportivilor și participării acestora la competiții interne și internaționale. „Văd acest protocol ca pe o relansare a activității noastre sportive. Aveam nevoie de noi provocări și obiective și acestea cred că vin împreună cu semnarea acestui parteneriat. Suntem una din echipele reprezentative în mountain biking-ul din România și vom rămâne acolo. Unul din principalele atuuri ale noii echipe este baza de pregătire pe care CSU o are și care ne va ajuta mult în antrenamente”, a declarat Tudor Oprea, președintele Scott Pro Cycling România.
Campionatul Național și Cupa României, principalele obiective
În sezonul 2020 noua echipă CSU Scott Pro Cycling va avea un calendar competițional foarte bogat atât intern cât și internațional. Principalele obiective sunt câștigarea trofeului Cupei României la XCO Elite și U23, clasări pe podium la Campionatele Naționale de XCO și XCM la categoriile juniori, U23 și Elite, și cel puțin un titlu de campion național. Pe plan internațional echipa va participa la șase competiții dintre care cel puțin o etapă de Cupa Mondială.
Mai multe informații despre tot ce se va întâmpla pe parcursul sezonului cu echipa în competițiile de mountain bike se pot obține de pe site-ul oficial al clubului, www.procycling.ro și de pe pagina de facebook a acestuia, www.facebook.com/ScottProCycling.