Alexandru Barbu, prima competiţie de raliuri din carieră
A fost prima participare într-o competiţie de raliuri pentru Alex Barbu, schior profesionist. Ramură sportivă în care este component al lotului naţional al României şi în care a reprezentat ţara noastră la Jocurile Olimpice de Iarnă, Sochi 2014. Astfel, Alex a urmat traseul fratelui său, care a fost la rândul său campion naţional la ski. „Mi-am dorit de mult să testez şi eu o maşină de raliu. Acum a fost momentul potrivit. Am avut o zi de pregătire cu Danny Ungur şi, desigur, cu fratele meu. ATA Racing Show este prima competiţie oficială la care am luat startul”, a declarat Alex Barbu. Schiorul sibian şi-a intrat foarte repede în ritm şi a reuşit cel mai bun în antrenamentele de vineri, fiind marea surpriză de la clasa sa. El a continuat în acelaşi ritm şi în ziua de sâmbătă, reuşind să îşi asigure un loc în finală după ce a stabilit cel mai bun timp în manşele de calificare. În ultimul act, Alex Barbu a triumfat fără nici o problemă în ambele manşe şi şi-a trecut în cont primul succes din carieră în raliuri. „Este un sentiment extraordinar. Am învăţat foarte multe în aceste două zile pe Autodromul Titi Aur. Sunt sigur că la un moment dat mă voi întoarce în maşina de curse. Sunt foarte fericit că am câştigat duelul de la clasa Dacia”, a mai spus învingătorul probei. Câştigător pentru care urmează un stagiu de pregătire la schi. Cantonament care îl va ajuta pentru concursurile din această iarnă, prima întrecere la care va lua startul, va fi, cel mai probabil, în luna ianuarie. „Am avut o accidentare anu trecut şi acum sunt în faza de recuperare. Obiectivul meu este să fiu în cea mai bună formă pentru Jocurile Olimpice de la Pyeongchang 2018, în Coreea de Sud. Poate după aceea mă voi concentra exclusiv pe raliuri”, a completat Alexandru Barbu.
Victorie în faţa campionului naţional din 2014
De partea cealaltă, pentru Sebastian Barbu a fost a doua oară când a concurat cu modelul Renault Clio R3T, şi prima victorie cu această maşină. Pilotul sibian a dominat întreaga competiţie, câştigând toate manşele la care a luat start. În finală, el a fost peste campionul naţional din 2014 la clasa 2WD, Adrian Răspopa, şi a terminat sezonul competiţional 2015 cu un succes. „Este prima victorie pentru acest model la o competiţie în România şi mă bucur că am reuşit asta. Au fost două zile spectaculoase în care m-am simţit foarte bine la volan. Şi din punct de vedere tehnic, totul a fost perfect. Le dedic ultima victorie din acest sezon tuturor celor care m-au susţinut şi care au fost alături de noi în 2015. Sunt foarte bucuros că Alex a debutuat cu o victorie în acest sport şi sunt sigur că va urca iar în maşina de curse cu prima ocazie”, a declarat Sebastian Barbu.
Publicitate












