Alexandru Stupar s-a descurcat excelent şi în luna martie a acestui an, la terenurile Pamira. Tenismenul legitimat la Clubul Sportiv Municipal Sibiu a câştigat proba pe echipe a competiţiei la sub 14 ani. Împreună cu ieşeanul Răzvan Aghion, cei doi au „măturat” cu toată opoziţia şi au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere. Întrecerea a început în data de 19 şi se va încheia mâine. Concursul este dedicat formaţiilor de U10, U12 şi U14. Alex Stupar este antrenat de Adrian Belei şi prof. Ilie Giurgiu, iar din această iarnă se pregăteşte şi cu Mircea Socaciu de la Tenis Pro Lincă Alba Iulia. „Este un rezultat mare pentru Alex pentru că în finală a câştigat la simplu împotriva numărului 13 la U14, Cătălin Postea din Vâlcea. Sportiv împotriva căruia a pierdut două meciuri în 2015. Acum a câştigat Alex cu 6-2, 6-4, cu un joc foarte solid”, a declarat tatăl jucătorului.
Publicitate






