În acest weekend, Campionatul Mondial de Minifotbal s-a încheiat cu o performanță remarcabilă pentru România și în special pentru județul nostru: sibianul Alexandru Samoilă a fost desemnat cel mai bun portar din lume.
Deși echipa României s-a clasat pe locul 4, acest rezultat este considerat o realizare deosebită, iar recunoașterea individuală a lui Samoilă adaugă strălucire prestației naționale.
„A însemnat foarte mult pentru mine această victorie, pentru că orice jucător de minifotbal își dorește să ajungă în echipa națională și să joace cu cei mai buni. Mereu dau tot ce am mai bun din mine, și la antrenamente, în meciuri. Nu îmi place să pierd. Cariera mea va merge în sus, atât în minifotbal cât și în antrenarea portarilor. Vreau să ajung la cât mai mulți copii și să îi inspir”, spune Alexandru.
Titlul său de cel mai bun portar din lume subliniază atât talentul personal, cât și dedicația pentru acest sport. Este un exemplu al valorii pe care România o aduce pe scena internațională. Bineînțeles, acest titlu vine cu alte obiective și responsabilități.
„Pe termen scurt, obiectivul este să îmi găsesc o echipă. Înainte de Campionatul Mondial am plecat de la echipa din Sibiu. Vreau să găsesc o echipă care să-mi ofere și mai multe posibilități. Pe termen lung, îmi doresc să mă dezvolt cât mai mult pe latura de antrenarea portarilor”, împărtășește sportivul.
La fel ca în multe alte sporturi, România riscă să devină o umbră din cauza lipsei de sprijin pentru sportivi.
„Minifotbalul este unul dintre cele mai populare sporturi din România. Fiecare județ are propriul campionat, iar cele mai bune echipe, una sau două, se califică la un turneu regional. Din aceste turnee, echipele ajung la Campionatul Național, iar câștigătoarea merge mai departe în Champions League.
Sportul este în continuă creștere, dar echipele din alte țări au avantaje precum acces la maseuri și condiții mai bune. România, deși este o forță importantă în minifotbal, trebuie să investească mai mult pentru a ține pasul cu aceste schimbări și a rămâne competitivă”, explică Alexandru.