De la an la an, taekwondo-ul sibian devine din ce în ce mai bun. Luptorii se duc la turnee în ţară şi se întorc cu nenumărate medalii întotdeauna. Nici Cupa României din 2013 nu a făcut excepţie. Sibiul a fost reprezentat de două cluburi, Puma şi Hwarang, care au fost extraordinare în acest week-end la Baia Mare. Sportivii de la acestea au contabilizat în total 37 de medalii, dintre care 17 de aur, 10 de argint şi 10 de bronz.
Campionii României
Puma Club Sibiu a sărbătorit cum se cuvine cei şase ani de la înfiinţare, lotul de copii fiind declarat “Campionii României » datorită faptului că a urcat de cele mai multe ori pe prima treaptă a podiumului. Deasemenea, nici seniorii nu s-au lăsat mai prejos, obţinând locul I la lupte echipe. Astfel, ei au fost primii cu cele 25 de distincţii acumulate şi au arătat încă o dată ce important şi bine structurat este proiectul de la Puma. Văcariu Vlad, Oltean Oana, Ghiţă Vlad, Bodi Rareş, Nicoară Radu, Marcu Ştefan, Poenaru Bordea Cosmin, Poroşniuc Robert, Radu George, Hanea Mihai, Bîja Titus, Matei Emanuel, Dancu Marius, Păvăluc Doris, Banea Ciprian, Mărginean Dani, Bibu Adrian, Buştiuc Vlad, Buştiuc Radu şi Borcea Daniel reprezintă lista foarte lungă a medaliaţilor din oraşul nostru. Întreg lotul a fost condus de antrenorul echipei naţionale a României, Lăzurcă Alin. “De-a lungul timpului, sportivii noştri de la PUMA au participat şi au obţinut performaţe remarcabile în cadrul Campionatelor Naţionale de Taekwondo la care au luat parte. Printre performaţele obţinute se numără: în 2010 Locul 1 pe echipe în cadrul Cupei României, iar în 2011 şi 2012 copii au devenit campionii României la Taekwondo, ocupând prima treaptă a podiumului. Nici în 2013 nu ne-am lăsat mai prejos, obţinând două titluri importante: Locul I lupte echipe seniori şi Locul I în clasamentul general pentru copii în cadrul Cupei României. A fost un concurs bine organizat, pentru care ne-am pregatit două luni de zile pentru a putea obţine rezultatele dorite. Si se pare ca am reuşit ceea ce ne-am propus.”, a declarat Ciprian Banea, secretarul general PUMA Club.
A urmat Hwarang Sibiu care ca întotdeauna şi-a făcut cunoscută prezenţa, aducând 12 medalii, şapte din cei opt componenţi ai formaţiei urcând pe podium. Vicecampionul mondial, Neagu Dorian nu a avut probleme în a învinge la luptă şi tull, doar colegul său Tudor Răzvan punându-i ceva la lupte. Deasemenea surorile Pavel, Oana şi Andreea continuă marşul pentru stabilirea recordului de medalii reuşite într-o întreagă carieră la copii şi juniori. Oana a luat de două ori aurul, iar Andreea de două ori bronzul. Drăgan Ana a fost noutatea din trupa tehnicienilor Bîrluţ Florin şi Bîrluţ Alexandru şi s-a comportat perfect. A fost imbatabilă la 65 de KG la prima întrecere în care s-a prezentat şi a adăugat un aur la gâtul său. Pe lângă aceste mari reuşite, la fel de importante au fost argintul şi bronzul X2 al lui Băilă Alexandru, plus un loc 3 al lui Neagu Radu, toate la seniori.




