Katya și Oleg Solovey revin la Sibiu după patru ani de la prima apariție a lor în orașul nostru. Ucrainienii vor susține un seminar de taekwon-do și îi vor învăța pe cei participanți din secretele care i-au adus printre cei mai importanți oameni din sportul de origine coreană. Cei doi au seminarii anuale în multe țări din lumea aceasta, Columbia, Letonia, Olanda sau Suedia fiind doar câteva locuri în care au împărțit din cunoștiințele lor. Acțiunea de la Sibiu va avea loc mâine și poimâine. Evenimentul este un stagiu internațional la care vor participa peste 100 de sportivi. Printre aceștia se vor afla 15 luptători din lotul național al Ucrainei de la luptă, în jur de 35 de componenți ai lotului național al României, care se pregătesc pentru Campionatul Mondial (Dublin, 9-16 octombrie) și alți sportivi din orașe precum Vaslui, Baia Mare, etc. Programul este următorul:
30 septembrie
09,00 – 13,30 antrenamente la Sala Puma (Bulevardul Victoriei, vizavi de Olimpia)
16,00 – 19,00 antrenamente la Sala Puma (Bulevardul Victoriei, vizavi de Olimpia)
1 octombrie
09,00 – 12,30 antrenamente la Sala Transilvania
14,30 – 16,00 antrenamente la Sala Transilvania
Katya Solovey este dublă campioană mondială, 9 ori campionă europeană și câștigătoare de 3 ori a Cupei Mondiale la Taekwon-do ITF. Oleg Solovey este antrenorul naționalei Ucrainei, și omul care a pregătit-o pe Katya.
Proiectul este co-finanțat de Primăria Municipiului Sibiu. Clubul Puma, în parteneriat cu Federația Română de Taekwon-do ITF sunt organizatorii stagiului. Intrarea este liberă, cei interesați sunt așteptați în ziua de duminică la Sala Transilvania pentru a vedea la lucru doi mari campioni. ”În prezent, taekwon-do evoluează foarte mult. Prin asemenea seminarii, noi ne adaptăm la zi cu tot ce se cere acum. Este al cincilea an când organizăm stagiul. Katya și Oleg revin cu plăcere la Sibiu. Acum patru ani când au venit, aveam de la Puma 2 sportivi la lotul național, acum avem 6. Pentru noi a fost un plus venirea lor în țară. Ei lucrează foarte mult pe viteză, eschive, contre și explozie. Cea mai importantă este mentalitatea de campioni pe care o au și o transmit”, a declarat Ciprian Banea, Vice Președinte al Federației Române de Taekwon-do ITF.