Ajuns la conducerea tehnică a echipei FC Hermannstadt în urmă cu aproape două săptămâni, antrenorul Vasile Miriuță a avut câteva zile la dispoziție pentru a-și cunoaște noii jucători. Tehnicianul a folosit la maximum pauza prilejuită de meciurile echipelor naționale ale României din Liga Națiunilor, respectiv preliminariile Campionatului European Under 21. Miriuță își dorește un debut cu dreptul, la revenirea în Liga 1, și crede că FC Hermannstadt este capabilă să obțină toate cele 3 puncte cu Astra, chiar dacă va întâlni, sâmbătă, una dintre echipele care sunt în lupta pentru obținerea unui loc în play-off. ”Am ajuns din nou la o echipă din Ardeal. De câte ori am antrenat aici, în Ardeal, m-am simțit foarte bine. Am găsit niște băieți faini, cum zicem noi. Am avut câteva zile la dispoziție să ne acomodăm unii cu alții, să-i cunosc mai bine pe jucători, iar peste două zile ne așteaptă meciul cu Astra. Părerea mea e că Astra are un antrenor tare bun, cu multă experiență, pe Gigi Mulțescu, pe care îl respect foarte mult, are jucători de valoare și își merită locul în clasament, dar cred că și noi putem face o partidă bună sâmbătă. Ne dorim enorm toate cele 3 puncte. E normal să fie un pic de reticență. Vine un antrenor nou, nu-l cunoști, dar părerea mea e că această pauză a fost bine-venită, pentru că am avut timp să ne cunoaștem și să vedem exact cum stau lucrurile”, a spus Miriuță într-o conferință de presă care a avut loc astăzi, la Stadionul ”Municipal”.
Fără Tătar și Dumitriu
Vasile Miriuță nu îi va putea folosi, cu Astra, pe Daniel Tătar și Lucian Dumitriu. În schimb, printre cei 18 jucători din lotul pentru jocul cu formația din Giurgiu se va regăsi și Bogdan Rusu, care revine după o accidentare în partida cu CSU Craiova.Tătar va sta după ce, pe ”Ion Oblemenco”, acum două săptămâni, a primit al patrulea avertisment, iar Dumitriu, pentru eliminarea din jocul respectiv. Nici cei doi portughezi transferați la începutul acestei săptămâni, Pedro Moreira și Kuca, nu vor evolua în partida cu Astra.
Adeptul ofensivei
Miriuță a dezvăluit că vor exista unele modificări în formula de start și nu exclude posibilitatea să modifice și sistemul de joc. Este cunoscut că, sub conducerea vechiului antrenorul, Alexandru Pelici, FC Hermannstadt evolua în 1-4-2-3-1. ”Fiecare antrenor are filozofia lui, are sistemul lui. Mă cunoașteți, unde am mai antrenat, mi-a plăcut să joc mai ofensiv, chiar dacă uneori mai pierzi, sau iei două goluri, dar dai trei. Cu siguranță voi schimba ceva, dar asta veți vedea sâmbătă. Schimbări vor fi, probabil și de sistem, și câțiva jucători…”, a mai spus Miriuță.
Partida dintre FC Hermannstadt și Astra Giurgiu, contând pentru etapa a XII-a a Ligii 1 va avea în 20 octombrie de la ora 16:00 pe Stadionul ”Trans-Sil” din Tg. Mureș. Înaintea acestei întâlniri, echipa sibiană ocupă locul 13, cu 8 puncte, în vreme ce Astra este pe 5, cu 17 puncte.