Patru jucători născuţi în Sibiu au reuşit să termine pe locul II pe ţară cu echipa lor de club. Adrian Şulea, Teodor Mihai Coman, Claudiu Giura şi Flavius Ţichindelean au devenit vicecampioni naţionali la Under 15, alături de FC Ardealul Cluj. Ei şi colegii lor au câştigat ediţia 2016 a campionatului judeţean de juniori U15, după ce au învins în ultimul act al întrecerii pe Universitatea Cluj (2-1). A urmat turneul zonal şi turneul semifinal, faze unde s-au impus în toate cele şase partide pe care le-au avut, de o manieră autoritară: 4-1 CSŞ Baia Mare, 4-2 LPS Oradea, 5-0 LPS Satu Mare, 6-1 Interstar Sibiu, 3-2 CSU Craiova şi 5-1 UTA Arad. Jocurile s-au disputat pe durata a 11 zile. În ultimul act al competiţiei, Ardealul Cluj a dat piept cu FC Dinamo Bucureşti. Duelul pentru aur a avut loc la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia. „Câinii roşii” au fost superiori şi au învins cu scorul de 4-0. FC Ardealul U15 este pregătită de Ferenc Fikker. „Am început foarte bine meciul. Am avut o ocazie mare, însă nu am reuşit să o fructificăm şi ne-a afectat acest lucru, imediat primind gol. Situaţia s-a repetat şi pe finalul primei reprize, când iar am ratat şi apoi am luat gol. Noi am avut multe ocazii, dar experienţa lor şi-a spus cuvântul. În plus, aceşti copii au jucat 7 meciuri în 13 zile, cu deplasări Craiova şi Bucureşti. Suntem vicecampioni naţionali, dar păcat pentru că această echipă merita locul 1”, a declarat la finalul disputei, antrenorul clujenilor.
Rezultat grozav la numai 7 luni de la transferul lor de la Alma
Acest rezultat vine pentru fotbaliştii sibieni la numai 7 luni de la transferul lor de la ACS Alma Sibiu. Formaţie unde ei s-au format în „sportul rege” şi unde au fost antrenaţi de către antrenorii Andrei Benedek, Andrei Drăguşin şi Iulian Merintean. Adrian Şulea şi Claudiu Giura evoluează pe postul de mijlocaş central, Flavius Ţichindelean este mijlocaş de bandă, iar Teodor Coman este atacant. „Băieţii au evoluat foarte bine acolo. Fiecare dintre ei sunt mult mai hotărâţi şi mai determinaţi în tot ceea ce fac…sunt mai fotbalişti acum. Asta şi datorită lotului concentrat de valoare de la Ardealul. Acolo au parte de un lot foarte valoros şi au reuşit să se alinieze, şi să se ridice la nivelul cerut. Am trimis 4 jucatori de baza si care ne reprezintă bine. Avem şi noi un merit, iar pentru mine personal acest rezultat al lor înseamnă o confirmare a muncii depuse cu ei la antrenament. Faptul că au reuşit să joace la o echipă în care sunt selecţionaţi fotbalişti din toată ţara mă bucură. Este meritul lor pentru că au tras şi au muncit. La Ardealul au toate condiţiile, au tot ce le trebuie”, a declarat fostul lor antrenor de la Alma, Iulian Merintean.
FC Ardealul Cluj, echipa care a dat căpitanul naţionalei României de la Euro 2016
Formaţia din Cluj este cunoscută pe plan naţional drept o pepinieră de talente pentru fotbalul românesc de seniori. Dovadă stă faptul că la vârsta de 14 ani, ei l-au transferat la Pandurii pe actualul căpitan al echipei naţionale a României de la Euro 2016, Vlad Chiricheş. Fundaş care în numai 10 ani de zile a jucat la Steaua şi apoi a ajuns să fie transferat pe 9,5 milioane de euro, la Tottenham Hotspur. În afară de acesta, Alexandru Maxim (FC Stuttgart), Mihai Răduţ (Pandurii Târgu Jiu) sau Andrei Lungu (Energie Cottbus) sunt alţi jucători cunoscuţi ce au trecut pe la echipa la care cei patru sibieni ai noştri se pregătesc pentru ca într-o zi să încerce să îşi îndeplinească visul de fotbalişti şi să ajungă la formaţii importante de seniori.