Amatorii de ciclism şi alergare îşi dau întâlnire şi anul acesta la Duathlon Challenge. În ziua de 17 septembrie, la Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA din Sibiu, aceştia sunt provocaţi să ia startul în cadrul unei competiţii sportive inedite. Elementul inedit al acestui concurs este îmbinarea alergării cu mersul pe bicicletă. Astfel, la start se vor alinia echipe alcătuite din doi concurenţi, unul va alerga, iar celălalt va merge pe o bicicletă. Pe parcursul traseului, cei doi pot face schimb de roluri pentru a obţine în final cel mai bun timp. O categorie mai aparte este cea de Family, unde pot participa 2 membri ai unei familii, ambii pe biciclete. O altă categorie specială este cea de Extreme pe un traseu de 30 de km, la care vor participa echipe formate din câte 3 membri, având la dispoziţie o singură bicicletă.
Concurenţii vor avea de parcurs un traseu prestabilit de 20, respectiv 30 km, cu startul din zona scenei de pe lac. Evenimentul este organizat de Asociaţia CAB Sport cu sprijinul Asociaţiei Tură în Natură. Întrecerea va începe la ora 10,.00, în zona scenei de pe lacul din Muzeu. „Anul acesta traseul Duathlon Challenge porneşte din Muzeul Satului din zona scenei de pe lac şi ajunge până în cătunul Trăinei, unul dintre cele mai bine păstrate “secrete” ale judetului Sibiu. Ne aşteaptă o competiţie inedită, pe un traseu superb, ce îmbină perfect frumuseţea acestuia şi efortul necesar pentru a-l străbate. Traseul este de dificultate medie, cu o pădure Dumbrava în culori de vară-toamnă, admirând peisajul superb de lângă mănăstirea dintre Răşinari şi Poplaca şi parcurgând Traineiul Raşinariului ca cel mai îndepărtat punct al traseului. Sfatul meu: Dozaţi-vă efortul, dar totuşi daţi tot ce aveţi mai bun în voi!”, a declarat Dani Troancă, managerul de traseu al proiectului şi singurul sibian care a terminat o cursă Iron Man (Omul de fier).
Iubitorii de mişcare se pot înscrie la una dintre cele cinci categorii de concurs:
1. MASCULIN ( 2 concurenţi de sex masculin + o bicicletă) – traseu 20 km;
2. FEMININ (2 concurenți de sex feminin + o bicicletă) – traseu 20 km;
3. MIXT ( 1 concurent de sex masculin + 1 concurent de sex feminin + 1 bicicletă)– traseu 20 km;
4. FAMILY (1 părinte/membru al familiei + 1 copil + 2 biciclete ) – traseu 20 km;
5. EXTREME (3 concurenţi open + 2 biciclete) – traseu 30 km.
Înscrierile se fac online pe site-ul www.acceptaprovocarea.com sau la Magazinul Explorer Sport de pe Strada Turnului, până în 10 septembrie, ora 22.00. Proiectul se desfăşoară sub sloganul “Protejaţi Pădurile României” şi este cofinanţat de Consiliul Judeţean Sibiu.






