CSU Sibiu a obţinut cea mai importantă victorie a sezonului. „Vulturii” lui Dan Fleşeriu au învins campioana României, CSM Oradea, scor 74-70. Partida din Sala Transilvania nu s-a ridicat la înălţimea unui asemenea derby în ceea ce priveşte calitatea, fiind una modestă, dar în ceea ce priveşte lupta pentru victorie şi suspansul a fost exact ceea ce se aştepta de la un asemenea joc.
Ineficienţă şi ratări multe în prima parte pentru gazde
Prima repriză nu a fost una deloc bună pentru gazde. Pe rând, Hardy, Lalovic, Davis, Popescu sau Paliciuc au ratat cu nemiluita sub panou sau aruncările avute, fiind rare momentele în care au reuşit să fie eficienţi. Ei au reuşit doar 36.7% din aruncările de 2 puncte, 30.8% la cele de 3 puncte şi 80% la libere. De partea cealaltă, fără a face un joc extraordinar, bihorenii au punctat pe contraatac şi când au avut nevoie de 2 sau 3 puncte. Ei au avut un punctaj de 67.9% la 2 puncte, 66.7% la 3 puncte şi 100% la libere. A fost 48-30 pentru băieţii lui Achim şi partida părea aproape terminată, Pesalic, Mandache şi Barnette au făcut cam ce au vrut pe parchetul „sibian”. Şi apoi a urmat căderea fizică a bihorenilor…
Colapsul orădenilor, caracterul şi dorinţa sibienilor
A doua parte a disputei a fost foarte diferită de prima. Galben-albaştri au arătat caracter şi determinare şi şi-au regăsit pofta de joc după revenirea de la cabine. Hardy, Popescu şi Mijajlovic au început să marcheze când de la distanţă, când de sub panou, iar CSM Oradea a avut unul din cele mai proaste sferturi cu Cristi Achim pe bancă. De la diferenţa de 18 puncte la pauză, în opt minute scorul arăta 50-50, oaspeţii reuşind a marca abia 2 puncte, şi acelea după aproape şapte minute. Până la urmă au început să puncteze şi ei şi s-a intrat în ultimul sfert, 53-58 în favoarea campionilor, dar jocul arăta în favoarea lui CSU Sibiu. Ceea ce s-a văzut şi în ultimul sfert, în care galben-albaştri au egalat la 61, 63 şi 65 cu 1 minut şi jumătate rămas până la final, şi imediat au preluat conducerea 67-65 după două libere ale lui Hardy. A urmat o ratare a lui Pesalic, posesie CSU şi 3 puncte ale lui Popescu care a făcut sala să „ia foc”. La final s-a terminat 74-70, iar jucătorii şi antrenorul Dan Fleşeriu au sărbătorit această superbă victorie cu suporterii proprii. Kevin Hardy şi Igor Mijajlovic au fost cei mai buni baschetbalişti ai disputei. Ei au marcat 20 de puncte. Duelul din Sala Transilvania a fost transmis în direct pe Digi Sport. Au fost prezenţi la meci în jur de 1800 de fani. Cu acest succes, sibienii au urcat pe poziţia a doua a clasamentului, cu un loc în faţa învinşilor din această seară. Cele două formaţii împart podiumul cu BCM Piteşti, doar coşaverajul fiind diferenţa între ele.