2.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 24, 2025

Voinţa a câştigat la Mediaş după un meci superb!

Cele mai citite

dsc_0554Echipa suporterilor sibieni s-a impus de o manieră entuziasmantă la Mediaş! LSS Voinţa a câştigat jocul cu Sparta Mediaş, scor 3-0. Golurile disputei de pe Târnava Mare au fost marcate de către Flavius Mitea, şut sub bara transversală din unghiul careului, Alexandru Sărătean, lovitură de cap din centrul careului după o ieşire eronată a goalkeeper-ului advers, şi Robert Manole, şut din 2 metri după un contraatac rapid al Voinţei şi în care Sărătean a lovit bara. Toate cele trei reuşite au venit în partea secundă a disputei. Meciul a avut loc pe terenul sintetic Gaz Metan. Partida a fost una superbă. Ritmul a fost unul bun, au fost foarte multe ocazii, iar experienţă superioară a oaspeţilor şi-a spus cuvântul la final.


În prima parte, gazdele au pasat mai bine timp de 40 de minute, au avut câteva faze şi şuturi bune la poarta lui Ispas, dar fotbaliştii Spartei nu au putut fructifica ocaziile avute. Celelalte 50 de minute au aparţinut total jucătorilor Voinţei, care au controlat mingea tot timpul. Elevii lui Cotoară au început să lege jocul mult mai bine, Ţiric şi Mitea au făcut ce au dorit cu adversarul lor de pe benzi, echipa „alb-verzilor” a stat mai sus în teren şi ocaziile au început să apară una după alta. A fost cea de-a patra victorie consecutivă în Liga a IV-a pentru jucătorii pregătiţi de Cristian Cotoară. Cu acest succes, sibienii urcă pe locul al şaptelea cu 12 puncte, după patru meciuri câştigate şi patru meciuri pierdute. De partea cealaltă, medieşenii au coborât pe poziţia a noua, cu nouă puncte şi un joc mai puţin.

Cei doi tehnicieni au început jocul în următoarea formulă:
Sparta Mediaş: Lucaciu, Crestel, Core, Cercea, Zomanţ, Mănică, Cojocnean, Buiurean, Burcea, Potra şi Negru; antrenor Lucian Nan.
LSS Voinţa Sibiu: Ispas, Marcu, Mondoc, Ţugui, Câmpean, Ţenţiu, Băilă, Frăţilă, Ţiric, Mitea şi Sărătean; antrenor Cristian Cotoară.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

E public: bugetarii pensionari care vor să lucreze vor primi doar 15% din pensie

Guvernul a publicat proiectul care interzice cumulul pensie-salariu la stat și astfel aflăm cine rămâne cu doar 15% din...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect