Sportul sibian – de la gloria de ieri la decăderea de azi

Sibiul era înainte de 1989 un punct de referinţă pe harta sportului românesc. Aveam pe atunci echipă de fotbal (Inter Sibiu) în Divizia A, echipe puternice de baschet, handbal, sau volei. Astăzi toate acestea par o amintire frumoasă şi un vis care se pare că nu va mai deveni niciodată realitate. Despre ce s-a întâmplat cu sportul sibian de după 1989, am stat de vorbă cu fostul deputat de Sibiu, Nicolae Nan. Reporter: Domnule Nan, cum vedeţi situaţia de astăzi a sportului din Sibiu? Nicolae Nan: E un dezastru. Sportul a decăzut total. Aproape că nu mai există. Mă aşteptam, ca, după terminarea Sălii Polivalente, pentru a cărei construcţie am luptat mult din postura de Preşedinte al Consiliului Judeţean, să văd o adevărată explozie a sporturilor de sală-volei, handbal, box, dar nu a fost aşa. Îmi amintesc cu mare plăcere de voleiul feminin sibian din anii ‘70, pe vremea când exista echipa CSM Libertatea. Se luptau an de an pentru locul de campioni naţionali. Echipa era sprijinită puternic de fabrica Libertatea, şi a fost antrenată de profesorul Bodescu, apoi de profesorul Gheorghiţă, care se ocupa şi de pregătirea şi de recrutarea unor reale talente de la ªcoala Sportivă. Acum… nu mai e nimic. Handbalul masculin putem spune că nu mai există în Sibiu. Singurul sport de sală, care încă ne mai reprezintă, este baschetul masculin. Asta datorită lui Mircea Vulc şi câtorva apropiaţi ai săi care fac eforturi mari pentru a ţine echipa pe linia de plutire. Rep.: De ce credeţi că s-a ajuns în situaţia actuală? N.N.: Principala problemă o reprezintă banii. Înainte de 1989 salariile sportivilor veneau de la întreprinderile unde aceştia erau angajaţi. Pentru o fabrică din acea perioadă nu era greu să angajeze doi sportivi să zicem. De la cluburi veneau primele de jocuri şi stimulentele. Aşa se putea face performanţă. Acum nu poţi obliga un patron să plătească sportivi. E păcat, pentru că baze sportive avem. Stadionul Municipal, dacă i se aduc câteva îmbunătăţiri şi se montează o tabelă electronică nouă, poate fi un stadion de Liga I. Dar se pare că nici nu se vrea să se facă prea mult. Rep.: Ce soluţii credeţi că ar fi pentru revitalizarea mişcării sportive din Sibiu? N.N.: Soluţii ar exista, pentru că Legea Sportului prevede că autorităţile locale pot sprijini mişcarea sportivă. Dacă s-ar aloca un procent din buget, să spunem 5% pentru sport, iar banii s-ar împărţi proporţional pentru fiecare ramură în parte, situaţia s-ar îmbunătăţi cu siguranţă. Aşa cum spuneam însă, se pare că la Sibiu, autorităţile locale nu prea agreează ideea de sport. Aşa cum se alocă 5-6 milioane de euro pentru Festivalul de Teatru sau Festivalul de Jazz, de ce sportului nu i s-au alocat în acest an decât 500.000 de lei? Ce să faci cu banii ăştia? Sunt convins că sportul ar aduce mai mulţi spectatori la stadion sau la sală decât fel de fel de „şuşanele” care se desfăşoară prin Piaţa Mare din primăvară până în toamnă. E păcat, pentru că Sibiul este un oraş mare, frumos şi cu mulţi iubitori de sport pentru care însă, nu se face nimic. Aleşii ar trebui să nu uite că au fost aleşi de cetăţeni, şi ar trebui să facă ce vor şi alegătorii. Rep.: Despre cum arată şi cum este folosită în prezent Sala Transilvania ce părere aveţi? N.N.: Sala a fost realizată în timpul mandatului meu de Preşedinte al Consiliului Judeţean. Am gândit-o atunci pentru a fi o sală de sport nu una pentru boutiq-uri, restaurante şi tot felul de târguri aşa cum a ajuns azi. Au venit în ultima perioadă la Consiliul Judeţean – care administrează sala – tot felul de „piloşi”, au cerut aprobări şi şi-au deschis restaurante şi terase în jurul şi în parcarea sălii. Nu aşa trebuie să arate o sală de sport. Eu le-am spus celor de la Consiliul Judeţean că pentru a fi o sală bine administrată, Sala Transilvania ar trebui să găzduiască cel puţin 150 de evenimente sportive pe an. Cu ani în urmă, eu personal m-am luptat pentru a aduce la Sibiu Turneul de Fotbal în Sală. A fost televizat, toată lumea afla despre Sibiu şi despre o importantă competiţie care se desfăşura aici. Nu ştiu de ce nu se mai ţine la Sibiu. Acum vor să desfiinţeze şi ultimele lucruri care mai au de a face cu sportul din jurul Sălii Transilvania – cele două coşuri de street ball la care se jucau copiii. În locul lor va apărea o altă bodegă. E inadmisibil. Rep.: Mai aveţi vreo speranţă în ceea ce priveşte sportul în oraşul nostru? N.N.: Eu încă mai sper, şi sper că alegerile locale din 2012 ne vor aduce consilieri locali şi judeţeni care să ţină într-adevăr la Sibiu şi la sibieni, nu doar la propria imagine şi la propriile cştiguri. Dacă va fi aşa vom avea cu toţii de cştigat. Cezar Budescu