2.9 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 30, 2024

Start la Sibiu Open 2014

Cele mai citite

Victor CorneaO nouă ediţie Sibiu Open va începe de maine dimineaţă cu partidele din calificări. Astăzi, s-au tras la sorţi meciurile pentru stabilirea tabloului, urmând ca de luni (ora 11) să intre tenismenii de top pe teren. Pe tabloul principal îi vom putea urmări pe favoriţii, Robin Haase, Albert Montanes şi Filippo Volandri, campionul de anul trecut, Jaroslav Pospisil, dar şi careul de aşi al tenisului românesc actual, Victor Hănescu, Adrian Ungur, Marius Copil și Victor Crivoi. Alături de ei, va evolua şi tânăra speranță sibiană, Victor Cornea, posesor al unui wild-card. Intrarea fanilor la meciuri este liberă până în semifinale la simplu şi finala la dublu. Pentru a vedea şi ultimele faze, spectatorii vor fi nevoiţi să plătească suma de 10 lei. Biletele pot fi achiziţionate fie de la Tenis Club Pamira, sau Librăria Habitus. „Fără îndoială, este cel mai puternic turneu găzduit de Tenis Club Pamira până acum. Este o onoare să primim în acest turneu atât de mulți jucători care în ultimii ani au fost prezenţi în Top 50 mondial. Şi mai important mi se pare faptul că am reușit să reunim pentru prima dată la un turneu ATP Challenger, toţi jucătorii români de top, Victor Hănescu, Adrian Ungur, Marius Copil şi Victor Crivoi. Ne aşteptăm să vedem multe meciuri spectaculoase şi sperăm să vedem jucători români în fazele finale”, a spus Marius Vecerdea, directorul turneului. Sibiu Open se va desfasura in perioada 20-28 septembrie.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Pericol extrem de Valea Oltului. Cad stânci de pe versanți, un TIR a fost lovit

UPDATE: "În urma fenomenelor meteorologice din această perioadă mai pot avea loc alunecări de pietre, arbori sau grohotiș în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect