Când intri în sala de box a Clubului Sportiv Municipal din Sibiu te întorci într-o altă lume, demult apusă. La subsol, sub una din peluzele Stadionului Municipal te apropii de originiile Olimpiei, a primelor ediţii de la Jocurilor Olimpice din Antichitate, înaintea Daciei lui Burebista. Totuşi, chiar şi acum 2000-2500 de ani nu e sigur dacă locurile în care grecii se antrenau atunci erau la fel ca cele din Sibiu 2014 . Ceea ce îndură boxerii noştri în prezent este de necrezut. Nu poți să crezi că ar putea exista condiții de antrenament mai rele. Iar din nefericire imaginile văzute în vizita de săptămâna aceasta nu par a fi o glumă proastă, ci crudul adevăr. Odată ce ai păşit în sală, te uiţi în jur, stai pentru puţine minute, apoi îţi vine să ieşi repede deoarece este un frig cuprinzător. Chiar şi în luna iulie, apa lâncezește pe jos în unele locuri, iar sacii, ringul de box, materialele de pregătire ale boxerilor sunt într-o stare absolut jalnică. Frustarea, enervarea, uimirea, cum este posibil, lipsa de orice respect la adresa sibienilor care îşi aduc copii să facă box, neaprecierea sportivilor şi a antrenorilor care fac performanţă anual, acestea sunt doar câteva din lucrurile care îţi vin în minte.
Condiţii sub limita inimaginabilului!
Condiţiile de pregătire sunt inumane. Mirosul de mucegai este peste tot, iar când tragi aer adânc în piept nu este deloc plăcut. Barele sunt ruginite, sacii sunt cârpiţi şi au nailon deasupra, pentru a nu se mai scurge apa în ei. Copiii se spală la chiuvetă pentru că apă caldă nu mai există de toamna trecută. Pe jos, în unele locuri, este ciment şi apă. „Sala arăta mai bine acum 25 de ani. Altă sală mai degradată ca aceasta nu există, dar pentru sală nu sunt bani. Iarna când copiii transpiră, se văd aburi din tricourile lor, din cauza frigului din încăpere. O să încerc eu cu nişte prieteni de-ai mei să dezinfectăm cât putem sala, să zugrăvim şi să scoatem mirosul de mucegai şi igrasie măcar un pic. Ies la pensie şi nu o să am sală. Dacă aş avea condiţii normale, rezultatele şi numărul sportivilor s-ar tripla”, spune antrenorul Emil Bihoreanu.
Dacă plouă, se inundă sala! Promisiuni peste promisiuni, dar nu s-au respectat niciodată
Inundaţiile de care s-a tot vorbit la televizor nu sunt numai în judeţele acelea, ci şi în sala de box sibiană. Când plouă, se inundă sala, iar antrenorul şi boxerii au de scos nenumărate găleţi de apă. „Odată am găsit sala inundată. Dacă vine ploaia, se duce până la maistru în birou. Ringul este destrămat, luăm găleţi cu apă afară. Nu ai mănuşi bune, te dor mănuşile când dai”, spune speranţa clubului, micuţul Lucian Lăcătuş. În fiecare an, tehnicianul Bihoreanu a auzit promisiuni după promisiuni că se va face o sală, dar nu s-a schimbat niciodată nimic în această privinţă. „Promisiuni s-au tot făcut. De 4 ani de zile este un proiect pentru o sală de box la bazinul Olimpia. De ce de 3 ani nu se mai continuă la viitoarea sală a CSM-ului la Olimpia?”, întreabă acesta.
În ciuda bătăii de joc, boxerii sibieni sunt medaliaţi anual la cele mai importante competiţii
După toate acestea să te mai şi gandeşti la performanţă sau să îţi imaginezi că unii boxeri s-ar putea duela cu cei mai buni din ţară, este de domeniul fantasticului. Un fantastic care se transformă în realitate pentru că secţia de box continuă să scoată campioni anual. În ciuda condițiilor mizere de la CSM Sibiu, boxerii nu dezarmează. Se antrenează intens, serios şi hotărât, iar restul se vede în rezultate. Titluri şi medalii naţionale, rezultate la Cupa Romaniei, prezenţe la Europene sau chemări la lotul naţional s-au întâmplat în ultimii ani şi continuă chiar şi în prezent.
În 2014, boxul sibian a dat câştigătoarea Cupei României la categoria 60 KG, Irina Stoica, şi alţi trei medaliaţi la Campionatul Naţional, Alexandru Ciociu cu argint, Sergiu Marin şi Irina Stoica cu bronz. Şi asta doar vorbind de cei care se antrenează la Sibiu sub Emil Bihoreanu. Sibienii care se pregătesc la Draşov cu Gheorghe Niţă l-au dat pe Vasile Suciu, campion naţional, şi pe Claudiu Covaciu, bronz naţional. Sportivii şi antrenorii merită felicitaţi şi aplaudaţi pentru devotamentul exemplar şi câteodată nebunesc de a continua în această frumoasă ramură sportivă, mai ales că reușesc să obțină şi rezultate. Cât despre cei responsabili de această ruşine şi bătaie de joc, ei o să continue să facă acest lucru pentru că toată lumea a arătat că este super mulţumită de cum s-au descurcat în trecut şi cum o fac în prezent.
Irina Stoica (sportivă CSM Sibiu) : „Este cea mai infectată sală şi singura care arată în halul ăsta. Este un focar de infecţie, nu mai putem face nimic, nu ne putem pregăti. După antrenamente, mergem transpiraţi, mizeri, acasă pentru că nu avem apă caldă. Este greu, este foarte rău, putem răci. Chiar şi în condiţiile astea, venim zilnic şi ne pregătim cu ce avem. Antrenorul ne susţine şi el cu o vorbă bună ca astfel ne lăsam toţi de box. Dacă o să am bani vreodată o să fac eu sală în Sibiu”.