Doar Eric va decide ce va face pe viitor şi nu ştiu dacă şi cum va reveni. Este răspunsul oferit de antrenorul Gazului Metan, Mihai Teja, asupra posibilei reveniri după o accidentare prelungită a brazilianului Eric de Oliveira.
Acesta a revenit în primăvara acestui an la Mediaş, însă nu a bifat niciun minut în tricoul Gazului Metan din cauza unei accidentări care îl chinuie de mai mulă vreme. Cum mulţi suporteri se întreabă dacă şi când va reveni brazilianul pe teren, tehnicianul Mihai Teja a fost chestionat în conferinţa de presă de joi asupra acestui subiect.
Teja a afirmat că Eric are unele probleme medicale şi că are încredere în el, cu atât mai mutl cu cât l-a transferat pe brazilian şi când antrena la Voluntari. Tehnicianul medieşenilor a spus că Eric poate fi util oricărei echipe din Liga I, însă doar el îşi poate rezolva în acest moment problemele medicale.
„Eric are probleme medicale, el trebuie să îşi rezolve aceste probleme. Ştim bine, ca fotbalist este unul extraordinar, un fotbalist care poate să ajute orice echipă din Liga I fără nicio problemă. Eu l-am luat şi la Voluntari, chiar dacă mulţi spuneau că e în vârstă, că nu mai poate, venea după o perioadă în care nu juca la Viitorul.
Eu eram sigur că are valoare, că poate mult mai mult şi chiar a jucat bine la Voluntari. Îmi doream şi la Gaz Metan să fie cu noi, dar din păcate, problemele medicale îl opresc. Eu tot timpul i-am spus şi personal, important este să fie sănătos pentru familia lui în primul rând şi după aceea, normal, dacă e sănătos din punct de vedere medical şi poate să facă efort, e foarte bine pentru că Eric are calitate, e un fotbalist foarte bun şi putea să fie şi un lider în vestiar.
Dar, din păcate pentru el şi pentru noi, are aceste probleme şi nu ştiu dacă şi cum poate să mai revină. Dacă îl ajută Dumnezeu şi va trece peste aceste probleme, am înţeles că e chestia de operaţie, nu ştiu excact, cu siguranţă ne va ajuta, dacă nu, va fi foarte greu. Cred că el va decide ce va face pe viitor”, a spus Mihai Teja într-o conferinţă de presă.