0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Thinkathon Sport Sibiu 2019

Cele mai citite

Vineri, 12 aprilie, peste 30 de profesioniști din sport, reprezentanți ai asociațiilor sportive și ai instituțiilor publice, organizatori de evenimente, psihoterapeuți, sportivi profesioniști și amatori, timp de 4 ore au căutat împreună soluții ce pot îmbunătăți infrastructura sportivă din Sibiu pe termen mediu și lung, în cadrul evenimentului Thinkathon Sport Sibiu 2019, care s-a desfășurat în incinta Sălii Transilvania.
Organizat pe un model de tip think-a-thon (maraton de gândire), evenimentul și-a propus să dezvolte o comunitate a profesioniștilor în sport, care prin colaborare să susțină gândirea strategică la nivel de infrastructura sportivă, utilă în următoarele procese de planificare ale orașului și ale județului Sibiu. De asemenea, pe termen scurt, s-a urmărit alegerea unui proiect de infrastructură sportivă mică (buget până la 150.000 de Euro) care să fie propus și apoi promovat în cadrul procesului de bugetare participativă al Municipiului Sibiu.

Temele în jurul cărora s-au desfășurat discuțiile și apoi s-au conturat conceptele au fost:
– Sportul pentru toți;
– Sportul de performanță;
– Sport și comunitate (cum ajută sportul viața socială, combate sărăcia și violența etc.);
– Infrastructură soft pentru sport (cluburi sportive, probleme legislative, finanțare);
– Inovație în sport (sporturi noi, perspective diferite, sportul viitorului).
Pe parcursul celor 4 ore de brainstorming, s-au generat peste 50 de idei și au avut loc discuții ce au adus împreună idei și perspective din sectoare diferite (public, privat, comunitar, etc). Dintre acestea, o serie de idei recurente au ieșit la suprafață: importanța utilizării spațiilor puse la dispoziție de curțile școlilor, terenuri multifuncționale, punerea în valoare a malurilor Cibinului pentru biciclete și canotaj, o bază pentru activități outdoor în zona Pădurii Dumbrava sau reamenajarea traseului de slalom paralel din cartierul Ștrand.

La finalul evenimentului, grupul a votat un proiect pilot pentru a fi dezvoltat în detaliu și propus pentru finanțare Primăriei Sibiu. Este vorba despre o minibază sportivă școlară, cu suprafața de  cca. 3000 – 3300 mp, ce ar trebui să cuprindă două terenuri paralele multisport cu suprafața de tartan, împrejmuire, instalație nocturnă si tribună cu vestiare și spații de depozitat materiale sportive. Fiecare teren are suprafața de joc de 40 x 20m plus spații siguranță în spatele porții și în lateral. Terenurile sunt pretabile pentru minifotbal, handbal, volei, baschet, tenis de câmp, badminton și sunt liniate și dotate cu instalații corespunzătoare. Pe lângă elevii școlii / liceului, de acestea vor beneficia participanții la  competiții sportive școlare din calendarul sportiv al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, cluburile sportive publice și private și comunitatea per total – în weekend sau în timpul săptămânii, după o anumită oră, acestea vor putea fi folosite în regim de gratuitate, cu un abonament sau pe bază de programare.
Proiectul urmează să fie detaliat într-un grup de lucru cu specificațiile tehnice și bugetul necesar și să fie promovat în cadrul procesului de bugetare participativă 2019.
Le mulțumim tuturor celor care au făcut posibil ca acesta să aibă loc și felicitări tuturor participanților!

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect