Triada MTB Avrig a devenit deja una din competițiile tradiționale de deschidere a sezonului de mountain bike. Desfășurată de obicei în luna aprilie, întrecerea a fost amânată din cauza pandemiei globale de Coronavirus, organizatorii fiind nevoiți să schimbe data de desfășurare pentru luna septembrie. Astfel, în perioada 10-13 septembrie, cei mai buni sportivi din țară se vor întrece pentru medaliile puse în joc.
Clasamentele finale vor fi întocmite prin adunarea timpilor din cele 4 zile. Pe lângă competiția pe etape, întrecerea va avea în programul zilei de sâmbătă concursuri pentru copii, cadeți și juniori iar duminică, cei care nu au 4 zile la dispoziție, vor putea concura pe traseele de 68, 42 sau 22 de kilometri. Pe traseul de 22 de kilometrii va exista și o categorie Family, copil sub 14 ani însoțit de un părinți.
Și în acest an vor fi găzduite competiții din calendarul Federației Române de Ciclism. Sâmbătă va fi etapa a 3-a a Cupei Naționale de MTB pentru Copii, iar duminică va avea loc etapa a 3-a a Cupei Naționale de Mountain Bike Maraton.
Organizarea acestei competiții sportive va respecta regulile și recomandările sanitare în vigoare. Pe site-ul evenimentului a fost publicat un document cu toate informațiile necesare participanților și organizatorii speră ca participanți să-i ajute în respectarea regulilor pentru a avea o competiție în condiții sigure. Accesul în zona de start sosire va fi permis doar sportivilor și staff-ului acestora.
Traseul este următorul:
Ziua 1 – contratimp indiviual de 10.5 km, cu start la Mârșa din curtea firmei Metropolis și sosire sus pe Valea Avrigului.
Ziua 2 – traseu de 53 km cu start și sosire în Avrig la Palatul Brukenthal care îi va duce pe concurenți pe 2 muchii nordice ale Munților Făgăraș la peste 1.200m altitudine.
Ziua 3 – competiție de Cross Country Olimpic pe un circuit de 2.5 km amenajat în grădina Palatului Brukenthal și pe străzile din zona centrală a Avrigului. Tot aici se vor desfășura dimineața competițiile pentru copii.
Ziua 4 – traseu de 68 km cu start și sosire în Avrig la Palatul Brukenthal.
Înscrierile se mai pot face online pe www.triadamtb.ro până la data de 8 septembrie pentru competiția de 4 zile și pâna la data de 10 septembrie pentru competițiile de 1 zi.
Programul competițiilor:
Joi 10 SEPTEMBRIE 2020
15:00 – primul start Etapa 1 – Time Trial/XCT
18:00 – Festivitatea de premiere
Vineri 11 SEPTEMBRIE 2020
11:00 – Start Etapa 2
14:30 – Festivitatea de premiere
Sâmbătă 12 SEPTEMBRIE 2020
09:00 – 11:30 Competiții pentru copii (Cupa Națională)
12:00 – Start JuniorișiCadeți
13:30 – Start Etapa 3
16:00 – Festivitatea de premiere
Duminică 13 SEPTEMBRIE 2020
10:00 – Start Family, Fun Masculin/Feminin
10:30 – Start Etapa 4 – XCM
10:30 – Start concursuri de 1 zi (XCP/XCM)
16:00 – Festivitatea de premiere
Triada MTB Avrigeste organizată de Scott ProCycling Romania, sub egida Federației Române de Ciclism. Evenimentul este sprijinit de Primăria orașului Avrig și co-finanțat de Consiliul Județean Sibiu. Palatul Brukenthal Avrig este și în acest an gazda zonei de start/sosire și a tuturor activităților din jurul acesteia. Mai multe detalii legate de înscrieri, program, trasee, clasamente etc. pot fi găsite pe site-ul www.triadamtb.ro și pe pagina de facebook a competiției.