Tudor Oprea a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Ciclism. El a primit 20 de voturi din 21 posibile la Adunarea Generală Extraordinară de ieri. Evenimentul a avut loc la Sibiu. Acţiunea a adus mari schimbări la Federaţie şi decizii importante luate pentru viitor. Marele sportiv din Avrig şi conducător al Geiger Pro Cycling Team are posibilitatea să îşi folosească experienţa şi valoarea uriaşă ca rutier în folosul generaţiilor care vor urma şi al categoriei de mountain-bike care de multe ori este lăsată în umbră de cea de şosea.
Carol Eduard Novak (preşedinte Federaţia Română de Ciclism) : „Alegerea lui Tudor Oprea este un plus şi aduce un aport foarte important pentru dezvoltarea ramurii de mountain bike”. Tudor Oprea (vicepreşedinte Federaţia Română de Ciclism) : „Este o onoare ce implică foarte multe obligaţii. Am ca scop să aduc în ciclism şi celelalte ramuri ale ciclismului, care nu sunt promovate, şi aici mă refer la ramura de mountain bike”.