Alexandru Curtean nu a reuşit să repete evoluţiile foarte bune din tricoul Mediaşului la nici o echipă.
Sibianul şi-a început bine cariera pe prima scenă a fotbalului românesc, evoluând excelent la Gaz Metan. În sezonul 2008-2009, el a atras privirile celor mai cunoscute şi puternice cluburi la acel moment. Imediat, Poli Timişoara l-a transferat acolo. Totuşi, în cei trei ani petrecuţi în Banat, Curtean nu a continuat prestaţia de la Mediaş. Apoi a plecat la Dinamo, loc unde a păstrat acelaşi stadiu în jocuri, participând la unele partide şi fiind activ, iar în altele a avut prestaţii şterse. Astfel, în toţi aceşti ani departe de Gaz Metan, Alex Curtean nu a demonstrat că poate fi jucătorul pe care toată lumea îl vedea după primul an în Liga I. El s-a achitat bine de sarcini, dar nu a „urcat” valoric acolo unde se aştepta lumea de la el.
Acum, odată cu venirea lui Gigi Mulţescu la Dinamo, mijlocaşul din Sibiu are din nou o şansă. El este considerat printre fotbaliştii importanţi ai câinilor, alături de Dănciulescu, Matei şi Munteanu. De aceea, se aşteaptă ca el să revină acelaşi jucător decisiv în acest an, la fel cum a fost la alb-negr
i. Prima şansă pentru 20-ul dinamovist va fi vineri, chair la Timişoara.




