2.4 C
Sibiu
joi, noiembrie 28, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Victor Cornea, în lotul de Cupă Davis al României

Cele mai citite

Victor CorneaTenismenul Victor Cornea face parte din lotul lărgit al echipei de Cupă Davis a României pentru partida cu Israel. Partida va conta pentru Grupa I, Europa-Africa. Echipa de bază a tricolorilor pentru meciurile de Cupă Davis este formată din Adrian Ungur şi Marius Copil la simplu, şi perechea Horia Tecău-Florin Mergea, la dublu. Meciurile vor avea loc în perioada 6-8 martie, la Sibiu. Ele se vor desfăşura în Sala Transilvania. Prezenţa alături de asemenea jucători reprezintă o şansă pentru tenismenul sibian de a acumula şi mai mult pentru viitor. „I-am propus căpitanului nejucător al echipei României, Andrei Pavel, introducerea în lotul lărgit a celui mai reprezentativ tenisman sibian, Victor Cornea. Andrei a salutat această idee, menționând că este important pentru tinerii jucători români să fie mai aproape de jucătorii mai experimentați ai echipei naționale și să profite de experiența acumulată în urma unui asemenea eveniment”, a declarat Marius Vecerdea, tehnicianul lui Victor. Antrenorul şi directorul Clubului Sportiv Pamira din Sibiu, Marius Vecerdea, a reuşit să aducă competiţia din nou în oraşul nostru. Marius Vecerdea : „Autoritățile județene și locale ne-au sprijinit total în demersurile noastre pentru a introduce acest eveniment extrem de important în sportul românesc pe agenda evenimentelor locale. Conducerea echipei de baschet, CSU Sibiu, și președintele Federației Române de Baschet, au făcut eforturi serioase pentru a devansa partida cu echipa din Târgu Jiu, tocmai pentru a putea amenaja în timp util suprafața de joc pe care se vor desfășura partidele împotriva Israelului. Principalul meu obiectiv în aducerea partidelor de Cupă Davis la Sibiu este promovarea orașului în țară și peste hotare. Ne dorim să contribuim la creșterea calității evenimentelor sportive din oraș. Sunt foarte mari șanse ca la meciurile de la Sibiu să fie prezenți domnul președinte Klaus Iohannis și doamna ministru al Culturii și Sportului din Israel”, a declarat acesta.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Coliziune între două TIR-uri pe A1. Trafic îngreunat în zona municipiului Sibiu

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier se desfășoară dirijat, pe prima bandă, pe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect